Avocații celor două au făcut, joi, o nouă mutare. Aceștia au demarat un al treilea recurs joi, 15 noiembrie, invocând decizia Curții Constituționale a României privind completurile de cinci judecători și prin care se demonstrează că sentințele din 2014 încoace se pot modifica.

Potrivit bugetul.ro, avocații Elenei Udrea și ai Alinei Bica au prezentat un al treilea habeas corpus în fața judecătorilor de la Sala Constitucional, în care susțin că sentința care a stat la baza solicitării extrădării a fost anulată în România și solicită eliberarea celor două femei.

Documentele depuse de apărători urmează să fie analizate de magistrații de la Instanța Supremă costaricană, informează site-ul jurnalistei Amelia Rueda.

Și avocatul din România al Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a vorbit despre acest subiect. El susține că a transmis documente din dosarul de aici, pentru a sprijini demersurile de acolo.

„Eu nu știu nimic în legătură cu vreo vizită a avocaților din Costa Rica în România. Avocații din Costa Rica n-aveau cum să ridice din România decizia Curții Constituționale, ci doar comunicatul care a fost transmis de Curtea Constituțională privitor la minuta deciziei. Că va fi utilizată această minută în apărarea ei, în Costa Rica, este firesc să fie așa. Sigur că decizia Curții, la final, va fi aceasta. Pe noi ne interesează în amănunt și motivarea deciziei Curții Constituționale, pentru că așa putem să apreciem și să înțelegem asupra modului în care vom acționa în continuare în justiția din România. De acțiunile din Costa Rica nu mă ocup eu. N-am făcut altceva decât să sprijin demersurile de acolo, prin transmiterea unor documente din dosar, documente care există la dosarul de condamnare”, a declarat Veronel Rădulescu.