Elena a explicat, într-o postare pe Facebook, și cum a apărut această idee de a crea modele de haine confortabile și ușor de purtat de către copii, în perioada iernii.

„Ideea unei colecţii de haine asortate mamă – copii s-a conturat cu mult timp în urmă, încă de pe vremea când mă pregăteam de botezul Sofiei. Mi-am dorit să mă asortez cu Sofia, iar, la botezul Anastiei, Sofia a fost cea care şi-a dorit „să fie ca mama’.

Oportunitatea acestui proiect a apărut în urma unei discuţii cu prietena mea Iulia Bălan, o tânără creatoare de modă extrem de talentată şi cu experienţă, având know-how-ul gestionării unei afaceri. Ea îşi dorea să facă pasul următor: să realizeze hăinuţe pentru copii. Eu îmi doream o colecţie personalizată pentru mine şi copiii mei, însă era greu de pus în practică de una singură. Aşa a luat naştere proiectul ‘Elena Băsescu & Kids by Iulia Bălan’.

 Este o primă colecţie dedicată ocaziilor speciale din sezonul rece. Experienţa de mamă m-a ghidat să aleg doar acele modele confortabile şi uşor de purtat de către copii. Sofia, fiind cea mai mare, a avut ultimul cuvânt”, a declarat fiica președintelui.

Elena Băsescu are trei copii: Sofia, în vârstă de 5 ani, Traian, de aproximativ 4 ani, și micuța Anastasia, care are 6 luni (născută anul acesta, în iunie).