Electroputere a avut venituri de peste 68,8 milioane de lei, iar profitul brut a depăşit 5,7 milioane de lei. 

Pierderea companiei este în creştere cu 238% comparativ cu perioada similară a anului precedent

"La 30 Septembrie 2016, societatea a înregistrat venituri totale de 68.835.853 lei, din care 57.043.607 lei la divizia Transformatoare de Putere, 11.203.165 lei la divizia Maşini Electrice Rotative şi 589.081 lei diverse, reprezentând 63% din veniturile înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut şi o pierdere de 20.955.739 lei faţă de 6.184.805 lei în primele 9 luni ale anului 2015", se arată în document. 

Potrivit acestuia, activele imobilizate la 30 septembrie sunt în sumă de peste 260,26 milioane de lei. 

Electroputere este o societate fondată în 1949 şi destinată fabricaţiei de echipamente de curenţi tari pentru industria energetică fiind structurată iniţial în patru sectoare de producţie: maşini electrice rotative, transformatoare de putere, aparataj electric şi locomotive. Societatea a fost privatizată în octombrie 2007, Al-Arrab Contracting Company Limited fiind acţionarul majoritar la Electroputere, deţinând 95,5%. 

AGERPRES