Transformarea Spitalului Foişor din Capitală în spital COVID a fost una cu scandal. Autorităţile au spus atunci că nimeni nu va avea de suferit în urma schimbărilor făcute la unitatea medicală, însă, de atunci, sute de oameni nu au mai ajuns să fie operaţi, iar alte zeci de persoane sunt acum pe listele de așteptare pentru un transplant.

Medicul Leon Dănăilă a fost nevoit să-şi amâne operaţie şi suferă acum de dureri cumplite

Unul dintre pacienţii care aşteaptă să se opereze la Spitalul Foişor este chiar celebrul medic neurochirurg Leon Dănăilă, acum în vârstă de 87 de ani, relatează antena3.ro.

Situaţia profesorului Dănăilă nu este deloc bună în momentul de faţă. El se confruntă cu dureri foarte mari, provocate de o coxartroză pe care medicul a dus-o pe picioare cât timp a putut.

Leon Dănăilă era programat pentru o operaţie la Spitalul Foişor din Capitală, o operaţie prin care urma să i se monteze o proteză de şold. Odată cu evacuarea ce a avut loc în urmă cu o lună la unitatea medicală din Bucureşti, care a devenit spital COVID, operaţia la care era programat medicul a trebui să fie amânată, la fel ca şi în cazul altor sute de persoane.

Apropiaţii medicului susţin că durerile pe care le resimte profesorul Leon Dănăilă sunt din ce în ce mai mari şi devin insuportabile, mai relatează postul tv.

O carieră cu adevărat impresionantă

Leon Dănăilă, cunoscut şi drept “sculptorul de creiere”, este considerat cel mai mare medic neurochirurg al României, dar şi o somitate internaţională, membru al mai multor academii din întreaga lume.

Profesorul a scris mai bine de 40 de cărţi, are 18 brevete de inventator şi a efectuat 35.000 de operaţii pe creier, un record care il face unic în lume.

Leon Dănăilă a introdus microscopul operator în spitalele din România în 1979, dar şi laserul în 1984. În plus, medicul neurochirurg a reuşit să reducă mortalitatea din ţara noastră în cazul anevrismelor cerebrale de la 49% la numai 4%.

În anul 2015, preşedintele Klaus Iohannis i-a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Ofiţer.

Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin