'Vrem să atragem atenţia că este nevoie de tehnicizarea turismului românesc. În special a managementului de destinaţie. Nu putem să facem turism în România, în secolul XXI, fără a aborda profesionist managementul de destinaţie. Din punct de vedere ecoturistic facem nişte paşi deja, chiar înaintea altor sectoare. Avem anumite zone pe care încercăm să le coordonăm cu un manager, dar avem neapărat nevoie, la nivel naţional, de profesionalizarea managerului de destinaţie şi implicit a managementului acestor destinaţii. Vorbim de zone de ecoturism precum Ţara Dornelor, Ţara Haţegului, Călimani, Retezat sau Deltă, dar putem extinde la zone montane sau zone de litoral, Deltă, sau chiar zone urbane precum Bucureştiul. În acest moment, cu excepţia Sibiului, după câte ştiu, puţine judeţe au un management profesionist', a precizat Andrei Blumer. 

Managementul destinaţiilor ecoturistice este un proiect finanţat cu circa 100.000 de euro din fonduri norvegiene. Proiectul a început în 2014 şi se va termina în aprilie 2016. Pe lângă acest donor norvegian, AER are şi unul elveţian, precum şi Fundaţia Româno-Americană. 

'Sperăm ca prin fondurile structurale următoare, cu toate că ele nu au fost prea prietenos scrise pentru acest concept, să atragem şi fonduri structurale europene', spune Andrei Blumer. 

AER consideră absolut necesară dezvoltarea unui Sistem de Certificare în Ecoturism, un mecanism care aplică în mod practic principiile de bază ale ecoturismului, pentru a asigura conservarea naturii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale prin turism. Acesta este un pas important având în vedere că Organizaţia Mondială a Turismului a recomandat guvernelor, începând încă din martie 2003, să sprijine iniţiativele care promovează certificarea în turism durabil. 

Sistemul de Certificare în Ecoturism al AER adaptează experienţa internaţională la contextul din România. Sistemul a fost dezvoltat în concordanţă cu Programul de Acreditare în Natură şi Ecoturism promovat de Asociaţia Australiană de Ecoturism (NEAP este primul sistem de acreditare în ecoturism) şi cu Nature's Best al Asociaţiei Suedeze de Ecoturism (primul sistem de acreditare în ecoturism din emisfera nordică). 

'Ecoturismul nu este pentru România o formă de turism de nişă. Considerăm că este unul dintre pilonii principali ai turismului românesc. Este inclus şi în Strategia de competitivitate a României. Aşa cum Costa Rica, Botswana, Africa de Sud, Peru sunt pe alte continente, cred că România are un mare atuu prin dezvoltarea ecoturismului. România poate să fie Costa Rica Europei care să atragă mulţi turişti pe acest segment. Dar asta nu înseamnă să ne neglijăm celelalte domenii precum litoralul sau staţiunile montane. La nivel mondial, ecoturism este un sector de nişă, dar creşte. Are cea mai mare rată de creştere, în unele zone reprezentând chiar de 20% din sectorul turistic', a precizat Andrei Blumer. 

'În România avem nevoie de o profesionalizare a întregului turism, inclusiv a managementului de destinaţie de ecoturism. Cu ANT, avem criterii pentru evaluarea destinaţiilor de ecoturism. Cerem, în acest moment, un parteneriat şi profesionalizarea coordonării. Sectorul turistic din România trebuie să înţeleagă că trebuie să stea împreună şi să aducem manageri profesionişti de destinaţii. Degeaba ai o pensiune super luxoasă, sau bine manageriată, degeaba ai un parc naţional, degeaba avem, de exemplu, un primar de treabă, dacă nu există o politică concretă. Pe plan local avem diverse iniţiative care să stimuleze produse turistice competitive pe piaţă', a mai spus Andrei Blumer.    

Reprezentanţii AER au subliniat că activităţile de ecoturism şi planificarea lor trebuie să ofere cele mai bune practici de turism din punct de vedere al conservării naturii şi dezvoltării durabile. Activitatea trebuie să fie planificată şi derulată astfel încât să reducă impactul produs asupra naturii. Produsul ecoturistic trebuie condus astfel încât să conserve şi să pună în valoare mediul natural şi cultural în care se desfăşoară, prin recunoaşterea şi aplicarea practicilor caracteristice turismului durabil. 

Asociaţia de Ecoturism din România a organizat, la Muzeul Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti', Conferinţa Naţională de Ecoturism dedicată managementului destinaţiilor turistice în România, în cadrul proiectului Reţeaua naţională de destinaţii de ecoturism – instrument de dezvoltare durabilă, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România şi implementat în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Turism. 

În cadrul evenimentului a avut loc şi inaugurarea Centrului de promovare şi educaţie despre Delta Dunării şi păsări la Muzeul Naţional al Satului. Prin realizarea unui set de activităţi educative, de informare şi de agrement cu lotci din Deltă, acest Centru va deveni o vitrină a turismului lent din Delta Dunării în Bucureşti, apreciază reprezentanţii AER. AGERPRES