„Sunt optimist, dar raţional şi moderat. Economia, da, trece printr-o perioadă dificilă. Anul acesta vom avea o contracţie a economiei, dar revenirea va fi la fel de puternică şi va începe din trimestrul trei anul acesta. (…) Toată lumea vede o revenire în V a României. Problema este alta: cu cât cade economia. Eu vă spun că în primul trimestru cred că România va fi singura din Europa sau printre puţinele care va arăta rezultate foarte bune. Avem consumul pe martie, creşte cu 8%, în comerţul cu amănuntul”, a spus ministrul Finanţelor, la B1 TV.

Ministrul Finanțelor are probleme cu estimările Comisiei Europene

„Total greşit. Nu am tăiat nicio investiţie, din contră, le-am crescut. Iarăşi, cei de la Comisia Europeană văd o scădere a consumului. Nu cred că aşa ceva se va întâmpla. Din contră, am susţinut şi prin şomaj tehnic, ne-am asigurat că puterea de cumpărare nu scade. (…) Sunt câteva probleme acolo în estimare. Dar, bineînţeles, sunt ale Comisiei şi cineva se uită la ele şi noi trebuie să le explicăm”, a afirmat Florin Cîţu.

Economia va evolua în V

„Avem acum datele pentru aprilie şi în aprilie am încasat mai mult decât am încasat în aprilie 2019 când economia duduia. Avem nevoie să încasăm mult mai mult, pentru că deficitul este dublu, estimat de noi anul acesta. Situaţia nu este roz. Dar asta îmi arată mie că economia nu a fost lovită atât de puternic. Am reuşit să stopăm căderea. Este o cădere pe care am stopat-o şi acum împingem economia, şi IMM Invest este un program care va împinge economia în perioada următoare şi vom avea această revenire din trimestrul 3”, a explicat Cîţu.

Nu există diferențe între Guvern, FMI și alți analiști

„Toată lumea este de acord că în 2021 vom avea o creştere puternică, 4-5%, depinde de cine vorbeşte. Diferenţele sunt referitoare la cu cât va cădea economia în 2020 şi eu vă spun, după ce avem cifrele pe martie şi aprilie, că sunt încrezător că estimarea noastră va fi cea mai aproape de adevăr”, a punctat şeful de la Finanţe.

Totodată, el a menţionat că provocarea pentru Guvernul actual este să creeze locuri de muncă pentru românii care s-au întors în ţară, astfel încât să nu mai plece şi, „dacă reuşim acest lucru, vă spun că atunci vom câştiga”.

Conform previziunilor economice de primăvară, publicate miercuri de Comisia Europeană (CE), economia României va înregistra o scădere semnificativă, de 6% în 2020, după mai mulţi ani de creştere robustă, în timp ce deficitul guvernamental este preconizat să ajungă până la 9,2% din PIB în acest an.