Un deficit bugetar de 4,3% reprezintă un dezastru foarte mare, apreciază deputatul USR Claudiu Năsui, iar rectificarea propusă de PNL confirmă faptul că situația este sumbră.

”Cu un deficit previzionat de 4.3% nu mai suntem în zona roșie, suntem deja în zona disperării. Probabil vom intra direct în procedura de deficit excesiv a Uniunii europene, procedură prin care ni se vor cere să luăm măsuri”, a scris el miercuri pe Facebook.

”Având în vedere că motivul pentru care am ajuns în situația asta sunt creșterile enorme de cheltuieli, normal ar fi să stabilizăm cheltuielile statului. Măcar să nu mai crească cheltuielile. Guvernarea precedentă deja lăsase niște găuri imense, ideal ar fi să nu le mai adâncim.

Pentru anul acesta, nou guvern nu putea face miracole, dar putea să dea tonul schimbării. Din păcate nu îl dă. E dezamăgitor că această rectificare nu taie nici pensii speciale, nici PNDL. Ba dimpotrivă, bugetul pentru pensii speciale la SRI crește cu 4.3 milioane de lei, iar la PNDL se mai alocă încă 1.7 miliarde de lei! O sumă imensă”, a precizat Claudiu Năsui.

”De ce era nevoie de asta? Înțeleg că puterea primarilor este foarte mare, dar asta nu justifică să mai aruncăm bani într-un program eșuat care nu a făcut decât să țină România în subdezvoltare. Un program care a hrănit mafii întregi de partid și care potențat baronizarea României rurale nu își mai are locul în 2019. Măcar să fi menținut constant bugetul PNDL. Să nu cumva să supere armatele de primari care vor și ei o bucată din PNDL. Bun, nu-l scazi. Dar chiar să-l crești cu 1.7 miliarde?

Să sperăm că bugetul pe anul viitor să fie unul care măcar să oprească creșterea cheltuielilor. Adică să facă ce spuneam împreună în ultimii trei ani”, a adăugat el.

”Ce înseamnă deficit de 4.3%? Înseamnă că veniturile statului sunt mult mai mici decât cheltuielile sale, astfel că nu le mai putem face față. Va fi prăpăd. ”Șocul se va duce în curs” vor spune economiștii roșii. Adică cine își ține banii în lei va pierde masiv. Iar guvernul va trebui să aleagă între a crește taxe sau a scădea cheltuieli”, a scris deputatul USR pe internet.