”Echipa de proiect a avut o nouă sesiune de analiză a strategiei de implementare a Smart Start USA şi a definitivat ultimele detalii, la începutul lunii octombrie platforma de înscriere în programul Smart Start USA urmând a fi lansată oficial”, arată un comunicat semnat de Harry Ilan Laufer, iniţiatorul şi coordonatorul programului.

În program sunt implicate băncile Piraeus Bank, BCR şi Banca Transilvania. 

”Doresc să vă informez că bugetul alocat finanţărilor companiilor cu capital românesc, prin intermediul programului Smart Start USA, este de 500 milioane dolari. El va fi disponibil pentru companiile care vor aplica pentru program şi vor fi admise la finanţare de către partenerii de implementare”, a declarat Laufer.

În acest sens, programul urmăreşte să ofere susţinere pentru 10.000 de companii anual.

Lansarea platformei de înscriere va avea loc la începutul lunii octombrie şi va fi urmată de o caravană de informare în peste 30 de oraşe din ţară.

”Am creat acest program pentru a simplifica pătrunderea companiilor româneşti pe pieţele internaţionale, iar una dintre priorităţile principale este piaţa Statelor Unite ale Americii, care reprezintă oportunităţi foarte mari pentru capitalul românesc”, a spus Laufer.

Programul are ca scop stabilirea de contacte directe între companiile şi întreprinzătorii din România şi SUA, fiind înfiinţată, pentru facilitarea rapidă a acestora, filiala CCIR la Miami.