Oficialul spune că elevii vor avea mai puține vacanțe.

„Toată lumea se uită la mine şi vorbeşte de schimbări. Două schimbări am făcut în patru luni și anume noua metodologie pentru manuale și noua structură a anului școlar. În ce constă? Să scăpăm de lucrurile de care vorbiţi. Pentru că semestrul I era franjurat, chiar eu am pus această sintagmă (…) Semestrul se încheie pe 21 decembrie și semestrul II începe după trei săptămâni de vacanță și are o vacanță de două săptămâni în perioada sărbătorilor de Paște. Aceasta este schimbarea. Mi se pare mult mai adecvată, chiar dacă mulți reproșează dezechilibrul ușor între semestre: unul are 15 săptămâni, celălalt are 20 de săptămâni. Dar cel mai lung are în interiorul lui două săptămâni de vacanță, de sărbătorile de Paşte”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Antena 3.

Întrebată dacă ar putea schimba ora de începere a cursurilor, ea a răspuns că aceasta este o decizie pe care nu o ia ministrul, ci fiecare şcoală în parte.

„Dacă şcoala convine cu familiile că pot începe cu jumătate de oră mai târziu, atunci pot să facă lucrul acesta. Decizia nu o ia ministrul. Este doar o idee pe care unii o pot fructifica. Sunt cazuri în ţara noastră în care unele şcoli încep la 7.30, altele la 8.00, altele la 8.30”, a mai spus ministrul.

Potrivit structurii anului şcolar 2018-2019, stabilit de Ministerul Educaţiei, semestrul I are 18 săptămâni, dispuse în perioada 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019. Vacanţa de iarnă a început pe 22 decembrie şi s-a încheiat pe 13 ianuarie. După vacanţă, elevii au mers la cursuri până în 1 februarie 2019, după care au avut o nouă vacanţă intersemestrială, între 2 şi 10 februarie.