Ceremonia depunerii jurământului de învestitură în funcţia de ministru va avea loc la ora 18:00, la palatul Cotroceni.

Luni, şeful statului i-a cerut Ecaterinei Andronescu să depună la Cabinetul premierului o declaraţie de propria răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acţiuni de plagiat şi să se asigure, totodată, că nu se află în stare de incompatibilitate.
"Cu ocazia transmiterii coordonatelor privind ceremonia de învestire, preşedintele Traian Băsescu i-a transmis prim-ministrului Victor Ponta că ar considera potrivit ca, înainte de ceremonie, doamna Ecaterina Andronescu să depună, la Cabinetul prim-ministrului, o declaraţie pe proprie răspundere prin care să asigure că nu este implicată în acţiuni de plagiat în propria lucrare de doctorat şi în lucrările ştiinţifice şi în doctoratele pe care le-a coordonat. De asemenea, preşedintele României a mai transmis, în scrisoare, că ar fi util ca doamna Ecaterina Andronescu să asigure că nu se află în stare de incompatibilitate, conform normelor legale în vigoare", se arăta într-un comunicat al Preşedinţiei.

Întrebată dacă va depune o declaraţie pe propria răspundere cerută de preşedintele Traian Băsescu, Ecaterina Andronescu a spus că nu este vorba "că vrea sau nu vrea să depună o astfel de declaraţie", dar a susţinut că există dovezi că nu a plagiat şi că acest lucru rezultă din analiza activităţii sale.

"Toată cariera mea profesională am construit-o pe muncă şi onestitate. În această carieră profesională sunt mai multe trepte pe care le parcurgi atunci când porneşti de jos, de la prima poziţie de asistent stagiar, şef lucrări, conferenţiar, profesor şi conducător de doctorat. Pentru fiecare etapă pe care o parcurgi se depune un dosar şi se constituie o comisie ce trece prin votul Consiliului profesional al Senatului universitar şi ajunge la CNATDCU şi acest organism dă verdictele", a explicat Andronescu.

Ecaterina Andronescu preia portofoliul MECTS, după ce interimatul lui Liviu Pop s-a încheiat pe 30 iunie.

Te-ar putea interesa și: