Ecaterina Andronescu rememorează episodul, într-un interviu acordat celor de la Realitatea.net:

„Bine, vă voi spune de ce am acceptat. Premierul mi-a propus această chestiune, cu argumentul că sistemul de învățământ are nevoie de experiența mea profesională. Aceasta m-a determinat să fac pasul. Domnul Dragnea, după acea scrisoare trimisă de mine, am avut doua discuții, pe tema ei și legat și de poziția din Minister și după aceea, în esență, în ultimă instanță, a fost doamna Dăncilă cea care mi-a propus,” a declarat ministrul Educației.

Reamintim faptul că Ecaterina Andronescu lansase în august 2018 o scrisoare publică extrem de critică la adresa lui Liviu Dragnea și a Vioricăi Dăncilă, cerându-le celor doi demisia din funcția de președinte al PSD, respectiv prim-ministru.

Aproximativ 3 luni mai târziu, în data de 13 noiembrie, Liviu Dragnea a anunțat public faptul că poziția de ministru al Educației va fi ocupată de nimeni alta decât Ecaterina Andronescu.

Te-ar putea interesa și: