La asta nu ne-am fi putut gândi până acum, dar iată că se poate. Deși în toată Europa prețul gazului scade datorită trecerii iernii, în România totul este invers. Efectele OUG 114, care a scos din minți milioane de oameni, se văd și acum. Preţurile au sărit în aer. Doar în aprilie au ajuns peste preţul de hub şi peste preţul local din perioada de iarnă. România importă gaze ruseşti, prin Ungaria, în cantităţi semnificative.

Dacă în luna martie preţurile la gazele naturale din producţia internă le ajunseseră la preţ pe cele care se tranzacţionau la hub-ul central european de la Baumgarten din Austria, în aprilie gazul românesc s-a tranzacţionat la preţuri cu mult mai mari decât cele de la hub-ul de referinţă pentru zona noastră, conform e-nergia.ro.

Potrivit datelor BRM, cea mai lichidă platformă de tranzacţionare a gazelor din România, în aprilie, preţul mediu de tranzacţionare a gazelor a crescut semnificativ faţă de luna precedentă, şi a ajuns la 95,86 lei/MWh, mai mult cu 17% faţă de cotaţia de la hub-ul austriac

Iniţial, prin OUG 114, din decembrie 2018 s-a impus ambilor producători români, Petrom şi Romgaz, să vândă toate gazele produse la preţul plafonat de 68 de lei/MWh, sub preţul pieţei, începând cu luna aprilie a acestui an. De aici a început totul.

ANRE urma să aloce gazele produse, pe categorii de consumatori (casnici şi industriali, în funcţie de consumul raportat al acestora) pentru perioada aprilie-decembrie. Producţia internă nu este însă suficientă, şi fiecare consumator urma să mai şi importe, la preţ mai mare, pe lângă cantitatea pe care o primea de la Petrom şi Romgaz. Producătorii au apucat să contracteze o parte din producţie înainte de debutul perioadei de reglementare, la preţuri bune pentru fiecare: şi pentru ei, pentru că erau mai mari decât plafonul de 68 de lei, şi pentru consumatori, pentru că au estimat că le cumpără mai ieftin decât cele de import. OUG 114 a fost modificată abia la finalul lui martie, în sensul că obligaţia de a vinde la preţ plafonat se aplică doar pentru gazele consumate de casnici şi de producătorii de energie termică, gazul pentru consumatorii industriali urmând să fie vândute la preţul pieţei, de la 1 mai.

Te-ar putea interesa și: