După ce s-a descoperit noua tulpină a coronavirusului, mai multe țări printre care și România au decis suspendarea zborurilor din Marea Britanie. Foarte multă lume a fost nemulțumită de acest lucru, iar în acest context, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, vine cu noi precizări.

Acesta a vorbit despre reluarea zborurilor din Marea Britanie. Potrivit șefului DSU, chiar și în perioada sărbătorilor zborurile vor rămâne sistate. De asemenea, în cazul în care zborurile esențiale vor fi reluate, toți cei care ajung în România trebuie să intre direct în carantină.

„Urmează, la nivelul discuțiilor de la Comisia Europeană, să vedem care va fi abordarea. Poate că pe durata sărbătorilor zborurile vor rămâne sistate, după care să se reia cu păstrarea carantinării pentru cei care vin de acolo. Carantina va rămâne păstrată indiferent dacă zborurile se reiau sau nu. Se vorbește de zborurile esențiale, care sunt total altceva decât a relua complet zborurile”, a spus Arafat.

Carantina rămâne obligatorie

Totodată, șeful DSU a mai subliniat faptul că această interdicție de zboruri nu va dura foarte mult, iar dupa 14 zile, carantina este cea care va rămâne obligatorie. De asemenea, el a mai precizat că ridicarea măsurii mai devreme decât este nevoie este decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

„E clar că interdicția de zboruri nu va fi una de durată lungă. Este posibil ca după 14 zile să se ia măsura de revenire, cu păstrarea măsurii de carantinare, sau, dacă analizele și datele pe care le primim arată că putem renunța mai devreme la această măsură, atunci vom renunța. Încă este sub analiză. Măsura este aplicată la nivelul mai multor țări.

Dacă vin date noi, date care să ne ajute să ridicăm măsură, se poate ridica și mai devreme de 14 zile, e o decizie care se ia la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență“, a mai precizat Raed Arafat.

Inquam Photos / Alex Nicodim