Se pare că fiul fostului mare fotbalist Ilie Dumitrescu, Toto Dumitrescu, a fost depistat de polițiști la volan după ce a consumat cocaină, potrivit unor surse judiciare, citate de Gândul. Acesta a fost oprit de polițiști azi-noapte și testat prin intermediul aparatului „Drug test”, iar rezultatul a ieșit pozitiv la două substanțe: cocaină și cannabis.

Prin urmare acesta a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) și i s-a întocmit dosar penal, mai scrie sursa citată.

„În noaptea de 4/5 septembrie a.c., începând cu ora 23.00, polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe principale artere din municipiul București pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.

Conducătorul unui autovehicul în vârstă de 22 de ani a fost depistat la intersecția dintre Bd. Pache Protopopescu și Bd. Ferdinand, în timp ce se deplasa pe drumurile publice, aflându-se sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul DRUG TEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de 2 substanțe. Persoana în cauză a fost condusă la sediul I.N.M.L., unde i-au fost recoltate probe biologice.

În acest caz, s-a întocmit dosar penal în conformitate cu prevederile art.336 alin.2 din Codul Penal”, spun polițiștii.

Amintim că, Toto Dumitrescu s-ar fi infectat şi el cu COVID-19 în urmă cu câteva luni pe platourile emisiunii „Te cunosc de undeva”, atunci când și alte vedete, printre care și Marcel Pavel, au fost depistate pozitiv cu noul coronavirus.

Tânărul actor declara atunci, înainte de începerea filmărilor, cu entuziasm că: „Voiam să mă pun în faţa unor situaţii dificile şi noi, iar această emisiune mă antrenează şi mă încearcă exact cum mi-am dorit. Totodată, lucrul cu vocea este ceva nou, dar atât de interesant. Mi-e cel mai teamă de registrele înalte şi de transpunerea în personajele, evident, foarte diverse într-un ritm atât de alert.”