„Pe baza unei propuneri a emirului din Kuwait, şeicul Nawaf al-Ahmad al-Sabah, s-a convenit deschiderea spaţiului aerian ca şi a frontierelor terestre şi maritime dintre Arabia Saudită şi Qatar începând din această seară” de luni, a anunţat şeicul Ahmed Nasser al-Sabah într-o declaraţie televizată, fără a preciza ora.

Apel la unitate

Acest anunţ vine în ajunul unui foarte aşteptat summit al ţărilor din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG) în Arabia Saudită, în care s-ar putea parafa o reconciliere între Riad – ca şi mai multe alte ţări – şi Qatar.

Regatul saudit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Egipt au rupt în iunie 2017 relaţiile diplomatice cu Qatarul, acuzându-l de susţinerea islamiştilor, în înţelegere cu Iranul sau că produce tulburări în regiune. Bogatul şi ambiţiosul emirat bogat în gaze naturale a negat tot timpul şi a denunţat „blocada” a cărei victimă s-a declarat.

Şeful diplomaţiei kuweitiene a adăugat că emirul din Kuwait, care face oficiu de mediator în criza din Golf, a stat de vorbă la telefon cu liderii din Arabia Saudită şi Qatar. Aceştia au făcut apel la „unitatea” ţărilor din Golf cu ocazia summitului de marţi, a precizat el.

Emirul din Qatar, şeicul Tamim ben Hamad al-Thani, a fost invitat oficial la summit, ca şi în anii precedenţi, însă până acum nu a participat niciodată.

Dar la scurt timp după anunţul ministrului kuweitian, un comunicat de presă al biroului emirului din Qatar a precizat că de astă dată va fi prezent, un semn promiţător de reconciliere.

„Emirul va participa la reuniunea CCG care se va ţine marţi în provincia Al-Ula din regatul frate Arabia Saudită„, potrivit comunicatului.

Presiune de la Washington

Statele Unite, care doresc unirea ţărilor arabe faţă de Iran, au făcut presiuni pentru reconcilierea ţărilor din Golf care au relaţii reci, toate fiind partenere ale Washingtonului.

Ruptura cu Qatarul a fost însoţită de măsuri de retorsiune: închiderea graniţelor şi a spaţiului aerian pentru avioanele din Qatar şi restricţii de deplasare pentru cetăţenii din Qatar, ceea ce a dus uneori la despărţirea unor familii mixte.

Consilierul american pentru securitate naţională, Robert O’Brien, declarase în noiembrie că autorizarea avioanelor din Qatar să survoleze Arabia Saudită este o prioritate pentru preşedintele Donald Trump, în cadrul politicii sale de presiune maximală asupra Teheranului.

Potrivit media iraniene, Qatarul – ale cărui avioane sunt obligate să ocolească Arabia Saudită – plăteşte peste 100 de milioane de dolari pe an pentru a putea utiliza spaţiul aerian al Republicii islamice, o mană pentru această ţară sufocată de sancţiunile americane, notează publicația France 24.

13 condiţii

Cele cinci ţări aflate în conflict diplomatic au înmulţit declaraţiile neobişnuit de conciliante în ultimele săptămâni.

Dar Emiratele Arabe Unite, deosebit de ostile faţă de Qatar din cauza apropierii faţă de Fraţia Musulmană, ar fi refractare la o reconciliere, conform experţilor.

Cele patru ţări anti-Qatar au formulat 13 condiţii pentru reluarea relaţiilor cu Doha, în special închiderea Al-Jazira, canalul de televiziune urât de multe regimuri arabe, angajamente privind oprirea finanţării grupărilor extremiste sau închiderea unei baze militare turceşti din Qatar.

Emiratul a refuzat tot timpul să se plieze acestor cereri, despre care consideră că atentează la suveranitatea sa.

Pentru o liniştire, analiştii estimează totuşi că presa din Qatar, printre care Al-Jazira, ar putea fi nevoite să-şi modereze tonul faţă de Arabia Saudită.