Cercetătorii speră că, după ce s-a observat că noul coronavirus se poate răspândi prin aer, oamenii vor îmbunătăți standardele de ventilație ale clădirilor, pentru a atenua răspândirea oricărei boli, relatează FastCompany.

Cum se răspândeşte virusul?

La începutul lunii mai, Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) și-a actualizat ghidul privind modul în care virusul se răspândește. Astfel, se confirmă faptul ca o persoană infectată poate transmite picături virale prin aer și poate infecta pe cineva și la o distanță de 2 metri.

Prin urmare, asigurarea unui aer curat într-un spațiu închis poate ajuta la diminuarea riscului de transmisie. CDC a recunoscut acum că transmiterea aeriană este chiar mai mare decât în urma „contactului apropiat”.

În consecință, cercetătorii cer monitorizarea calității aerului din interior, de exemplu prin dotarea spațiilor publice cu senzori de CO2 care afișează cât de mult aer expirat se acumulează într-un spațiu.

Sistemele de ventilație și filtrare ar trebui, de asemenea, îmbunătățite, cu standarde mai ridicate pentru îndepărtarea agenților patogeni din aer. Standardele actuale au fost stabilite în principal pentru parametri precum temperatura, controlul mirosurilor și utilizarea energiei.

Modul pandemic creşte ventilaţia

O ventilație mai mare ar crește și costurile facturilor de energie, astfel încât ar putea fi adăugat un „mod pandemic” de operare a clădirilor. Acest„mod pandemic” ar crește ventilația și mai mult, în cazul izbucnirii unor alte boli contagioase.

Remodelarea sistemelor de construcții sau asigurarea clădirilor noi cu astfel de „moduri pandemice” vor avea un cost inițial. Estimările arată că ar reprezenta aproximativ 1% din costurile inițiale de construcție. „În anii 1800 a existat o schimbare de paradigmă în privința gândirii în jurul apei curate.

Lumea a început să vadă că apa potabilă curată are un rol uriaș pentru menținerea sănătății publice. Trebuie să ne gândim la aerul curat în același mod. Ar trebui să avem aer fără viruși în interior”, afirmă Lidia Morawska, șefa Laboratorului internațional QUT pentru calitate și sănătate a aerului.