Viorica Dăncilă nu este mulțumită doar cu înlocuirea lui Darius Vâlcov din poziția de consilier. La scurt timp după demisia lui Darius Vâlcov, doi oameni cheie numiţi de acesta,  şefa ANAF Mihaela Triculescu şi cea a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Adriana Cotel, vor fi demise, potrivit unor surse citate de Realitatea TV.

Mihaela Triculescu a fost numită la conducerea ANAF în ianuarie 2019 şi a stârnit numeroase polemici din cauza CV-ului „cosmetizat” şi a lipsei de transparenţă.

Decizia demiterii i-ar aparţine ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, potrivit surselor Realitatea TV.

Adriana Cotel a fost numită preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate tot în ianuarie 2019, după ce a ocupat postul de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.