Dintre acestea, majoritatea au peste 25 de ani, dispun de un venit stabil, peste medie și sunt de profesie avocați, actori, traineri, speakeri, antreprenori, jurnaliști și diplomați. Tratamentele în care investesc vizează în special îndreptarea dinților, cu ajutorul unor aparate dentare de ultimă generație.

„Majoritatea clientelor noastre preferă să poarte un aparat dentar invizibil, de ultimă generație. Chiar dacă prețul final e un pic mai ridicat decât în cazul celor clasice, rezultatele se văd rapid, în doar câteva luni, iar tratamentul nu este dureros sau inconfortabil. Prin urmare, ele pot zâmbi și desfășură activitatea zilnică fără stresul că au sârme în gură”, a precizat Laura Oneci, manager al unui lanț de clinici stomatologice. Femeile sunt mai conștiincioase când vine vorba despre sănătatea orală. Peste 50% țin la prevenție, merg regulat la consult și își fac la 6 luni o igienizare sau sau un detartraj.  

Bărbații fug de stomatolog

Procedurile, în cazul bărbaților, sunt, de cele mai multe ori, minime, în scopul de a rezolva cât mai rapid problemele apărute. „Spre deosebire de femei, bărbații vin de obicei la dentist atunci când au probleme stomatologice destul de grave sau dureri, care trebuie rezolvate urgent. Pentru că nu acționează preventiv, costurile lor sunt chiar mai ridicate decât în cazul femeilor”, adaugă Laura Oneci.

Peste 70% dintre bărbați pun preț mai mare pe calitatea produselor, adică pe rezistența lor în timp și pe funcționalitate, fiind mai puțin interesați de aspectul estetic al danturii. „Așa se explică faptul că numărul bărbaților care decid să poarte un aparat dentar este considerabil mai mic decât al femeilor”, mai spune managerul clinicii stomatologice.

Potrivit studiilor la nivel național, chiar dacă foarte mulți români ajung la dentist doar atunci când au probleme stomatologice grave, majoritatea se declară jenați de aspectul estetic al danturii lor. Un Eurobarometru arată că 16% dintre români sunt rușinați de aspectul dinților lor, comparativ cu media europeană, care este de doar 7%. De altfel, România ocupă ultimul loc la acest capitol. De asemenea, doar 30% din români au toți dinții naturali, față de media europeană care este de 41%. Datele sunt furnizate de un studiu de caz realizat de o clinică stomatologică din București și se bazează pe informații culese în a doua jumătate a anului trecut.