El spune că în cazul unei decelerări a economiei, turismul ar putea să crească. În prezent, turismul reprezintă sub 2% din PIB-ul României.

”Chiar și în cazul unei decelerări, turismul ar putea să crească. La nivel european, se vede o decelerare. China, SUA, Germania decelerează. Nu e neapărat o criză, dar se intră într-o recesiune tehnică. Dacă vin două trimestre de cădere, se cheamă recesiune. Noi tot inducem cu succes ideea că vine uraganul peste noi. Și dacă tot vorbim de uragan, la un moment dat o să vină. Noi am putea să nu avem acest uragan, pentru că avem potențial de creștere”, a mai spus Anastasiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Vorbind de proiectul privind Legea turismului, spune că se vorbește de 11 ani de el.

”Ea bântuie pe undeva. Vorbim de 11 ani de ea, între timp s-au închis și birourile din străinătate. Ni s-a promis o strategie națională, făcută cu Banca Mondială. Am văzut acel document, pot să vă spun că documente similar pe care România le are încă de acum 5, 6, 7 ani de când s-a făcut brandul de țară se puteau implementa fie atunci, fie acum. Pentru că documentul pe care l-am văzut legat de strategie nu aduce nimic nou. Și oricum, România avea nevoie de o strategie de implementare, nu de o strategie de turism ni nu știm să implementăm nimic din ce avem. Avem sertarele pline de strategii, suntem țara strategiilor neimplementate”, spune Anastasiu.

Acesta a făcut și o comparație cu sistemul din Germania, unde a locuit timp de 15 ani.

”Fiica mea face turism în afară, în Germania, e născută acolo, dar va veni în România când se vor schimba legile”, a precizat Anastasiu.

El a vorbit și de amenda aplicată de Consiliul Concurenței mai multor firme de turism, inclusiv a două din companiile controlate de Grupul Eurolines: Touring Europabus România a fost sancționată de 5,397 milioane lei, iar Nova Travel cu 124.616 lei.

 

El se declară nemulțumit de faptul că legea Concurenței în România amendează companiile cu un procent din cifra de afaceri, în timp ce în alte țări se ține cont doar de cifra de afaceri relevantă.

”A fost cea mai traumatizantă experiență a vieții mele de antreprenor. Și nu se referă la bani, ci se referă la logică și la dreptate. A fost traumatizant și vom trece cu capul sus peste toate astea. Mă voi lupta ca Parlamentul României să schimbe cât se poate de repede legea, pentru a nu mai traumatiza și alți antreprenori din România (…) Din punctul nostru de vedere, cuantumul, nu procentul, este total nedrept, pentru că el se referă la o întreagă cifră de afaceri care nu are de-a face cu ce s-a anchetat. Voi milita cât pot eu de mult pentru ca lucrurile să se îndrepte, în viitor. Pentru mine nu mai au cum să se îndrepte”, a spus Anastasiu, subliniind că se simte nedreptățit și cere schimbarea legislației.

Omul de afaceri spune că, din cauza acestei amenzi, Grupul Eurolines este nevoit să taie din investiții, dar că va milita pentru schimbarea legii.

”Nu vom mai investi în perioada următoare și vom plăti amenda Consiliului Concurenței. Asta este … Nu vom intra pe pierdere, dar vom munci doi ani fără profit”, a afirmat Anastasiu.

Consiliul Concurenţei a sancţionat 13 agenţii de turism şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei. Potrivit Autorităţii de Concurenţă, în perioada iunie 2013 – septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.

Amenzile de 11,5 milioane de lei au mers la: Touring Europabus România, în valoare de 5,397 milioane lei, urmată de Prestige Tours International (2,139 milioane lei), Paralela 45 Turism (1,723 milioane lei), Eximtur (685.116 lei), Happy Tour (519.597 lei), Aerotravel (400.754 lei), Prompt Service Travel Company (186.084 lei), Nova Travel (124.616 lei), Fibula Air Travel (88.310 lei), Tez Tour (55.930 lei) şi Rezeda World Travel (28.780 lei). Agenţia de turism Air Fla a fost amendată cu 9.618 lei, iar Corali Holidays cu 6.644 lei.

Christian ’76 Tour SRL a aplicat la programul de clemenţă, oferind dovezi privind existenţa faptelor anticoncurenţiale, şi a primit imunitate la amendă.