Marea surpriză vine din partea lui Călin Popescu Tăriceanu. Se pare că acesta ocupă al doilea loc în preferințele românilor.

Pe primul loc se află președintele Klaus Iohannis.

„În momentul de față, primele două poziții la intenția de vot la alegerile prezidențiale, care au loc în noiembrie-decembrie anul acesta, sunt ocupate de Klaus Iohannis (35%) și, surpriză spectaculoasă, Călin Popescu-Tăriceanu (23%).

Au fost foarte multe voci din ALDE care au spus că președintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, trebuie să candideze la președinție, Călin Popescu-Tăriceanu însuși a recunoscut că își dorește ca anul acesta să fie candidat, că lucrul acesta se va întâmpla doar după o discuție cât se poate de serioasă cu reprezentanții PSD și, dacă se va decide ca PSD și ALDE să aibă un candidat comun la alegerile prezidențiale, domnia sa este dispus să facă acest demers”, a spus Radu Tudor.

Liderul PSD a scăzut de la 17% la 15%. Fostul premier Dacian Cioloș a stagnat în preferințele electoratului la 9%.