Completul de cinci judecători a amânat până în 20 mai procesul în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la trei ani și jumătate de închisoare.

Această decizie a completului de cinci judecători a fost clasată de fostul președinte al CCR ca fiind una de descalificare a justiției din România.

Augustin Zegrean, fostul șef al CCR, spune că „un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”, conform HotNews.ro.

Zegrean acuză CCR și ÎCCJ că nu au curajul să ia o decizie. Cele două instituții ar pasa responsabilitatea de la una la alta, niciuna neavând curajul să-și asume condamnarea lui Liviu Dragnea.

„Curtea Constituțională a amânat ca să vadă ce dă instanța supremă, iar instanța supremă a zis. În acest proces lucrurile sunt foarte clare, dar fiecare așteaptă ca celălalt să le declare neclare ca să scape el. Este sub nivelul la care ar trebui să se desfășoare lucrurile. Nu e în regulă ca 5 judecători să dea o astfel de decizie. Păi atunci de ce mai trebuie aceste completuri de 5 judecători? Și miniștrii, și parlamentarii, toți demnitarii ar trebui judecați de instanțele obișnuite, pentru că este o discriminare pozitivă în favoarea lor. Ei sunt judecați de 3 judecători la instanța de fond și de 5 la instanța de apel, iar oamenii obișnuiți sunt judecați în fond de un judecător și de doi în apel. De ce trebuie să beneficieze ei de 5 judecători, ca să poată învârti lucrurile mai bine?”, se întreabă Zegrean.

„Decizia descalifică definitiv aceste completuri de 5, dacă mai era nevoie”, fostul președinte al CCR.

„Justiția nu ar trebui să se teamă. Au toate garanțiile procesuale și legale să nu se teamă de nimic și totuși se tem. Asta este înspăimântător, pentru că un judecător speriat este mai rău decât un judecător corupt”, subliniază Zegrean.

„Nu au fost motive de amânare nici la CCR, nici la ICCJ. Nu vor să judece, clar, și nu vor să își asume răspunderea nici unii, nici alții”, este concluzia fostului șef al CCR.

Termenul viitor în procesul lui Liviu Dragnea va fi trimis de magistrați, spre rejudecare la completul de 3 judecători. Până când completurile specializate se formează și se reia procesul, faptele se prescriu, ar fi șcenariul lui Zegrean.

Te-ar putea interesa și: