Președintele PSD ar fi trebuit să fie și el audiat, lucru imposibil însă din cauza problemelor sale de sănătate.

În lipsa lui însă, au fost audiați doi martori: un fost angajat DGASPC Teleorman și șeful directiei de resurse umane, Dumitru Jenica.

Aceasta din urmă a oferit declarații care îl îngroapă pe Liviu Dragnea. Potrivit martorei, președintele PSD știa de faptul că Anisa Stoica și Adriana Botorogeanu nu veneau la DGASPC pentru că lucrau la sediul PSD. De asemenea, aceasta susține că nu a făcut nicio plângere în acest sens pentru că îi era frică să nu-și piardă locul de muncă.

„Am fost numită șef de serviciu în 2007 și i-am adus la cunistina d-nei Floarea Alesu că cele două nu vin la serviciu. Lucram din 2002 în această instituție. Floarea Alesu nu mi-a dat senzația că nu ar cunoaște problema. Mi-a zis că se cunoaște această situație și la Consiliul Județean Teleorman și că nu este treaba mea. (..) Nu pot să relatez nicio împrejurare în care să fi luat cunoștință nemijlocit de faptul că Șefu Olguța cunoștea situația celor două, insă afirm că împrejurarea că acestea nu veneau la serviciu era cunoscută de aproape 90 la sută din salariații instituției. Afirmația anterioară e o bănuială a mea pentru că foarte mulți colegi erau din PSD și le cunoșteau pe cele două salariate. Se știa că cele două lucrau la sediul PSD și din cauza aceasta nimeni nu raporta. Toată lumea considera că domnul președinte Dragnea știe de situație și probabil că era dispoziția dumnealui ca cele două să lucreze acolo. Odată pe an se punea în discuție organigrama instituție, prilej cu care Floarea Alesu a afirmat că a vorbit cu dl președinte și că acesta a afirmat că are cunoștință despre această situație fără a îmi da altă explicație. Eu nu cunosc dacă într-adevăr a discutat cu președintele CJ”, a declarat martorul.

Întrebată de ce nu era reclamată situația celor două, Dumitru Jenica a răspuns: „Am presupus că nu comentau de frică, nu de dragul celor două. Le era frică să nu își piardă locul de muncă. Mie nu mi s-a plâns nimeni, dar și mie personal îmi era frică că aș putea să îmi pierd locul de muncă dacă începe să comentez sau să fac plângeri referitor la cele două angajate.
Faptul că ele lucrau la partid m-a determinat să cred că ele erau susținute de partidul respectiv, de conducerea partidului. Îmi era teamă. Oricui i se poate găsi un nod în papură și putea fi dat afară”.

În prima instanță, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. În faza de apel, dosarul a fost amânat de mai multe ori din cauza situației privind completurile de 5 judecători. Unul dintre judecătorii care fac parte din actualul complet de judecată se va pensiona începând cu luna iunie, iar dacă procesul nu se va finaliza până atunci, apelul ar putea fi reluat de la început, pentru ca noul judecător să cunoască dosarul.

Liderul PSD este acuzat de instigare la abuz în serviciu și de instigare la fals, procurorii considerând că l-a determinat pe directorul DGASPC Teleorman să mențină în funcție două persoane care, în realitate, își desfășurau activitatea la sediul PSD Teleorman.