Dragnea mai declarat că în ultima perioadă a fost stimulat programul de prelucrare a produselor, iar din 2020 la acest capitol se vor aloca fonduri mai multe.

„Programul de prelucrare a produselor este un domeniu unde am început să stimulăm şi de anul viitor vom aloca fonduri mai multe. Ca să stea mai liniştit domnul Iohannis, că ştim că avea legătură cu lemnele, cu buştenii, am pregătit un proiect de lege pe care îl depunem săptămâna viitoare pentru interzicerea exportului de buşteni din România. Cine vrea să exporte, să exporte lemn prelucrat pentru ca plusvaloarea să rămână în România”, a afirmat Dragnea, citat de Agerpres.

Liderul PSD s-a referit la declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis potrivit căreia România produce foarte multă materie primă pe care o exportă, dar nu vine şi cu plusvaloare.

„Eu nu ştiu dacă Iohannis a vorbit înainte sau după somn, asta e prima necunoscută a mea, sau astăzi s-a trezit după patru ani şi jumătate de somn şi a început să vadă ce e în România. Despre asta discutăm noi: despre faptul că în România capacitatea de prelucrare a produselor a început să crească în ultimii doi ani de zile”, a mai spus Liviu Dragnea.