Şi la finele primului trimestru, ambele companii se regăseau pe lista ruşinii: CFR Marfă, pe locul 3, cu 446 milioane de lei, iar CFR SA, pe locul 5, cu 133 milioane de lei. Totuşi, faţă de finele anului trecut, CFR SA- administratorul infrastructurii feroviare avea doar la bugetul de stat obligaţii restante neachitate în valoare de 385 milioane de lei.

La bugetul consolidat, la finele anului trecut, adică în urmă cu doar şapte luni, CFR Marfă, companie aflată în proces de privatizare, avea obligaţii restante în valoare de 827,58 milioane de lei. Suma este aproape egală cu valoarea obţinută de stat pe pachetul majoritar de 51% de la Grup Feroviar, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

Cea mai mare datorie a CFR Marfă, la 31 decembrie, conform datelor ANAF şi centralizate de Capital.ro, era către bugetul de stat: 411,89 milioane de lei. La bugetul asigurărilor sociale (bugetul de pensii), obligaţiile restante ale companiei feroviare de transport de marfă acumulau 345,88 milioane de lei. La sănătate, datoriile se ridicau la 69,41 milioane de lei, iar la şomaj – 387.788 de lei.

Click pentru mărire

La 20 iunie 2013, Ministerul Transporturilor a declarat câştigătoare oferta depusă de singurul investitor interesat de CFR Marfă, după ce iniţial, GFR a depus o ofertă cu plata în rate. Grupul de firme deţinut de Gruia Stoica s-a angajat să plătească 202 milioane de euro pentru pachetul majoritar.
În aprilie, autorităţile au primit trei oferte pentru CFR Marfă, de la OmniTrax (SUA), asocierea formată din Transferoviar şi Donau (Austria) şi de la  Grup Feroviar Român. La finele lunii aprilie, Ministerul Transporturilor a decis să reia privatizarea întrucât niciunul dintre cei trei ofertanţi nu aveau documentaţia completă. După reluarea procesului s-au arătat interesate tot aceleaşi 3 companii, însă ulterior s-au retras din cursă OmniTrax şi Transferoviar. Reprezentanţii asocierii Transfeorviar şi Donau s-au declarat nemulţumiţi de procedura statului român care nu a permis acces la documentaţia companiei de stat decât cu puţin timp înainte de depunerea ofertelor. Mai mult, aceştia au menţionat că ei nu au ştiut faptul că CFR Marfă a fost curăţată de DATORII.

În ceea ce priveşte companie de infrastructură, Guvernul a aprobat mai multe HG prin care o parte din datorii au fost şterse sau trecute înb ograda CFR Marfă.
Conform documentelor ANAF, deţinute de Capital.ro, CFR SA avea la 31 decembrie 2012, obligaţii restnate către bugetul consolidat în valoare de 445 milioane de lei. Cea mai mare parte era către bugetul de stat (385 milioane de lei).

În listele publicate de ANAF la finele lunii iulie pentru 30 iunie 2013 nu mai apare niciuna dintre cele două companii. 

Click pentru mărire

Mai jos puteţi observa evoluţia obligaţiilor către bugetul de stat la 31 martie 2013, respectiv la 31 decembrie 2012.

TOP 10 datornici la 31 martie 2013
Companie               Obligaţii restante (Mil. lei)
1.CNH Petroşani           1.372
2.Galaxy Tobacco            549
3.CFR Marfă                    446
4.European Food            238
5.CFR SA                         133
6.Rompetrol
Downstream                    127
7.Poşta Română               91
8.Telecomunicaţii CFR       68
9.Reparaţii Locomotive     50
10.Întreţinere Mecanizată
a Căii Ferate                     44