De asemenea, licitaţia a adus mai multe noi recorduri de autor, printre care cel mai important a fost stabilit pentru Nicolae Grigorescu, odată cu adjudecarea operei „Păstoriţă”,  la valoarea de 175.000 euro, preţ care situează vânzarea pe primul loc în topul tranzacţiilor cu artă din România.
În două săli de licitaţie arhipline, una în Bucureşti, cealaltă în Sibiu, în care s-a licitat intens şi prin telefon, s-au adjudecat peste 90% dintre loturile oferite, totalul fiind cel mai mare realizat de o licitaţie de artă din România. Este, cu siguranţă, numai un început, căci piaţa de artă abia acum începe să se dezvolte la noi, declară Manuela Plăpcianu, CEO al Casei de Licitaţii Artmark.
Punctul de maxim interes al licitaţiei a fost adjudecarea lotului 43, pictura „Păstoriţă” (ulei pe lemn, 24,5×45 cm) de Nicolae Grigorescu, la o valoare ce depăşeşte intervalul estimativ, stabilit între 60.000 şi 80.000 de euro, după ce cinci participanţi – doi din sala din Bucureşti, doi care au licitat prin telefon şi o ofertă scrisă, au concurat timp de mai bine de 5 minute. Ciocanul a fost bătut la pragul de 175.000 de euro, în aplauzele publicului din ambele oraşe, după ce, pe parcursul ultimilor şapte paşi au rămas în competiţie doar doi concurenţi, adjudecătorul fiind un participant din sala de la Marriott.
Recordul anterior pentru opera lui Nicolae Grigorescu a fost atins în Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism Românesc din 30 septembrie 2010, când pictura „Car cu boi” a fost adjudecată pentru suma de 155.000 de euro.  O altă vânzare remarcabilă a licitaţiei aniversare a fost cea a operei „Noapte la Ştefăneşti” de Ion Ţuculescu, adjudecată la valoarea de 100.000 de euro, sumă prin care se stabileşte un nou record de autor pentru creaţia artistului. O lucrare emblematică pentru perioada folclorică a creaţiei sale, reprodusă şi comentată în majoritatea studiilor dedicate operei lui Ţuculescu, pictura de valoare antologică este expresia căutărilor artistului în zona populară plină de simboluri.
Pânza „După războaie (Renaştere)” de acelaşi autor, din etapa de trecere către perioada abstract-simbolică, a obţinut şi ea o sumă remarcabilă, 72.500 de euro, semn îmbucurător al înţelegerii şi preţuirii operei lui Ţuculescu, unul dintre cei mai originali creatori ai artei româneşti, perfect sincronizat cu mişcările artei europene.
Între celelalte vedete ale licitaţiei, „Case la Chioggia” de Gheorghe Petraşcu, provenind din colecţia Zambaccian, s-a adjudecat la valoarea de 50.000 de euro; o altă marină din laguna veneţiană, „Chioggia” de Nicolae Dărăscu, a obţinut 40.000 de euro, în timp de „Vedere către port” de acelaşi artist, a fost vândută pentru 30.000 de euro. „Compoziţie cu motive româneşti” de Ion Theodorescu Sion, o piesă relevantă pentru colecţia oricărui muzeu de artă, a fost cumpărată pentru 38.000 de euro.
Cele mai multe dintre loturi s-au adjudecat confortabil în intervalul estimat sau aproape de limita sa superioară, iar uneori suma finală a depăşit de mai multe ori estimarea: „Natură statică cu trandafiri galbeni” de Ion Theodorescu Sion (EURO 3.000 – 6.000) adjudecată pentru 15.000 de euro, „Natură statică cu mere şi flori” de Rudolf Schweitzer-Cumpăna (EURO 3.500 – 5.500) adjudecată la valoarea de 12.000 de euro, „Nostalgie” de Dimitrie Berea (EURO 3.000 -5.000) adjudecată la 10.500 de euro ş.a.  La licitaţie a participat şi un muzeu de artă din ţară, care a adjudecat una dintre opere, completându-şi colecţia de artă de patrimoniu.
Printre artiştii care au stârnit în mod deosebit interesul colecţionarilor şi investitorilor prezenţi în licitaţie se mai numără Ştefan Popescu, Nicolae Tonitza, Dumitru Ghiaţă, Corneliu Baba, Iosif Iser, Eustaţiu Stoenescu, Max Herman Maxy, Corneliu Michăilescu, Theodor Pallady, Ştefan Dimitrescu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, ale căror opere s-au adjudecat pentru sume importante. Astfel, 17 loturi au obţinut sume între 10.000 şi 20.000 de euro, 8 loturi – între 20.000 şi 30.000 de euro, 5 loturi – între 30.000 şi 40.000 de euro, iar alte 6 loturi au realizat sume mai mari, mergând până la maximul absolut de 175.000 de euro.
Licitaţia Aniversară de Iarnă 2010
Totalul vânzărilor:  1.289.400 de euro
Rata de adjudecare:   90,8 % din numărul loturilor
Numărul de loturi oferite: 98
Loturi adjudecate: 89
Numar de vizionari TV Artmark în timpul licitaţiei: 989
Cele mai ridicate valori atinse: 
1.      Nicolae Grigorescu, „Păstoriţă”, 175.000 de euro
2.      Ion Ţuculescu, „Noapte la Ştefăneşti”, 100.000 de euro
3.      Ion Ţuculescu, „După războaie (Renaştere)”, 72.500 de euro
Cele mai semnificative recorduri de autor: 
1.      Nicolae Grigorescu, „Păstoriţă”, 175.000 de euro
2.      Ion Theodorescu-Sion, „Compoziţie cu motive româneşti”, 38.000 de euro  3.      Ion Ţuculescu, „Noapte la Ştefăneşti”, 100.000 de euro
Artmark a realizat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri din licitaţii dublă faţă de cea a anului trecut (1,92 milioane euro semestrul I/2010 faţă de 1,76 milioane euro în cuprinsul anului 2009), într-o piaţă românească a vânzărilor de artă prin licitaţie aproximativ dublă faţă de cea a anului trecut (3,69 milioane euro/2009 vs. 3,03 milioane euro semestrul I/2010).