Se agravează și mai mult situația pandemiei de COVID-19 în județul Prahova, în condițiile în care autoritățile sanitare au dispus deja obligativitatea purtării măștilor de protecție și în aer liber, dat fiind că în județul respectiv rata de infectare este una dintre cele mai mari din țară.

Două noi focare de coronavirus au fost confirmate sâmbătă de autorități pe raza județului. Foarte grav este faptul că bolnavii sunt minori, peste 20 de copii fiind deocamdată identificați ca fiind infectați cu COVID-19.

Focare în două centre medico-sociale

”Conform DSP Prahova, au fost identificate două focare în cadrul a două centre medico-sociale, de pe raza judeţului. La unul dintre ele, au fost confirmate şapte persoane (trei beneficiari dintr-un total de 15 şi patru angajaţi dintr-un total de 19).

Măsurile dispuse în acest caz: izolarea beneficiarilor în centru de îngrijire şi a personalului infectat, fi la domiciliu, fie la spital, după caz, carantinarea contacţilor direcţi, retestarea, pe parcursul săptămânii viitoare, atât a beneficiarilor, cât şi a angajaţilor, dezinfecţia unităţii.

La cel de-al doilea centru, 15 beneficiari dintre cei 48 internaţi au avut teste pozitive. Aceştia au fost izolaţi în unităţi spitaliceşti, a fost realizată dezinfecţia spaţiului, iar săptămâna viitoare vor fi retestaţi toţi beneficiarii şi angajaţii de aici”, informează Prefectura Prahova într-un comunicat dat publicităţii sâmbătă după amiază.

”Testări periodice ale persoanlului”

La rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a declarat că este vorba despre două centre aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, respectiv un centru de la Urlaţi, dar şi un centru de la Vălenii de Munte, unde este vorba despre copii care au fost infectaţi, aceştia fiind asimptomatici.

În centrele DGASPC Prahova se fac periodic testări atât ale personalului, cât şi ale celor internaţi, pentru identificarea celor infectaţi cu SARS-COV-2.

Potrivit ultimelor raportări, în spitalele din judeţ, unde sunt trataţi bolnavi COVID-19, în secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 25 de pacienţi, dintre care 16 sunt ventilaţi.

Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienţilor cu COVID-19, în Prahova, este de 328, dintre care 263 de paturi sunt ocupate, precizează Prefectura Prahova.