Nu stăm prea bine la capitolul „industria laptelului“. Deși sunt idei și oameni care vor să schimbe ceva, în bine, lucrurile se mișcă foarte greu. Prezent la conferința organizată zilele trecute de revista Capital – „Cum valorificăm la maximum producția agricolă și alimentară“, Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), a făcut o scurtă radiografiei a acestei industrii, cu bune și cu rele.

„Ce lipsește azi în România? Lucrul acesta îl spun din 2010: producători de zer praf. Adică noi nu avem nicio fabrică destinată să preia zerul lichid din toată industria de producere a brânzeturilor și să-l transforme în lapte praf, care e proteină pură, e 900 euro tona, se importă la greu. Noi îl distrugem, plătim ca să-l distrugem“, a declarat Cojocaru. Acesta a dat ca exemplu modul în care se fac afaceri în celelalte țări, vecine sau mai puțin vecine României, unde mediul de afaceri este încurajat cu măsuri clare și competitive. Cu alte cuvinte, întotdeauna, politicile și strategiile de dezvoltare ale unui domeniu trebuie să plece de la beneficiar, în cazul de față de la ceea ce vrea mediul de afaceri și nu de la ce își dorește un politician sau altul.

„Politicienii se rotesc, vin și pleacă, se mai schimbă. Noi, oamenii de afaceri, suntem aici de mult timp și ne lovim în fiecare zi de probleme. Bucurii nu știu dacă am avut de la scăderea TVA încoace“, a mai spus președintele APRIL. Dorin Cojocaru s-a confruntat chiar cu o situație nu tocmai plăcută, anul acesta. După mai multe întâlniri cu oameni de afaceri din Qatar, unde se pregătea să facă export, iată cum totul a rămas pe loc. „Culmea, am intrat în embargo, nu am mai putut. Mulțumim politicienilor și relațiilor internaționale pe care le avem cu celelalte state. În schimb, Turcia nu mai face față cu producția ca să exporte în Rusia și în Qatar“, și-a declarat el nemulțumirea.

În altă ordine de idei, el a vorbit și despre faptul că, de mai bine de o săptămână, un Fond de investiții din India se află în discuții pentru a fabrica în România lapte praf și unt. De altfel, în ultimii cinci ani, Cojocaru a tot atras atenția că România nu mai are capacități de procesare pentru laptele praf, cu excepția a două unități mari și foarte vechi, „mari consumatoare de energie“.

Așa am ajuns în situația în care, dacă în unele țări precum Polonia se dezvoltă acest segment, „la noi, de la Parlament, până la ultimul român care poate să posteze pe Facebook, laptele praf este denigrat, toți uitând că laptele praf a fost inventat cu mulți ani înainte și toți am mâncat lapte praf“.