Platoul are o suprafață totală de 660 mp și o înălțime de 9 m și este situat pe Calea Giulești nr. 333. Numele acestuia, deschis aseară, când Dorian și Dragoș l-au prezentat prietenilor, cunoscuților și colaboratorilor în cadrul unei petreceri, este dat de inițialele celor doi actori, care, iată, mai au încă un lucru în comun.

„Am muncit 7 luni la acest loc și în tot acest timp chiar am fost 2 DB, adică doi debili”, au mărturisit râzând Dragoș și Dorian. Invitații au văzut în premieră trailerele noilor producții în care s-au implicat în ultima vreme: „Urma”, debutul ca regizor într-un lungmetraj al lui Dorian Boguță, a cărui premieră va avea loc pe 6 martie, și „Delta Neagră”, un serial fantasy al cărui scenariu este scris de Dragoș Bucur și fiica lui, Sofia. În plus, toți cei care le-au fost alături au putut să se fotografieze pe un scaun de regizor care i-a aparținut chiar lui Franco Zeffirelli, un cadou primit de cei doi cu ocazia lansării noului studio.

Vedetele din România au fost alături de cei doi la eveniment

Andreea Esca, INNA, Șerban Pavlu, Tudor Giurgiu, Tudor Istodor, Andi Vasluianu, Alexandru Papadopol, Adrian Văncică, Elvira Deatcu, Kim Ciobanu, Bogdan Iancu, Diana Sar, Ana Maria Moldovan, Dan Bordeianu, Ducu Ion, Alina Vâlcu, Cristina Joia, Valentin Ionașcu, Dana Nălbaru, dar și colegi de la case de producție au fost aseară alături de Dragoș și Dorian.

„Suntem prieteni încă din secolul trecut și eu cred că asta spune multe. Nu că am avea o vârstă respectabilă, ci că, mai degrabă, nu am avea nevoie de multe cuvinte ca să ne înțelegem. Deschiderea studioului a venit cumva firesc, ne gândeam la așa ceva de multă vreme, iar acum a venit și oportunitatea. A contat și domeniul, că dacă ne-am fi apucat de făcut case, nu cred că ne-am fi înțeles”, a povestit Dorian Boguță.

„Ne știm de prea mult timp și nu aș vrea să intrăm în detalii care să ne pună într-o lumină nefavorabilă. Eu intenționez de mult timp să cumpăr Studiourile Buftea, dar pentru că Bobby Păunescu s-a mișcat mai repede, am găsit în București o soluție mai comodă pentru producătorii de film, publicitate și clipuri muzicale”, glumește Dragoș Bucur.

Care este avantajul enorm al 2DB Studio Films

Experiența acumulată de-a lungul anilor în numeroasele proiecte, fie de film, fie de televiziune, i-a făcut să conștientizeze cât este timpul de important și, mai ales, optimizarea lui. Tocmai asta consideră că este punctul forte al acestui studio. „2DB Studio Films este la 15 minute de Piața Victoriei și ăsta este un avantaj enorm pentru producători, are locuri de parcare (un alt mare plus) și este dotat cu cabine de machiaj pentru actori, de producție și depozit.

„Lăsând gluma cu Buftea deoparte, cred că este o variantă foarte bună pentru producătorii care caută un platou de filmare în mijlocul Bucureștiului”, rezumă Dragoș Bucur.

„E singurul din București la dimensiunile acestea, prevăzut cu tot ce ai nevoie din punct de vedere tehnic. Sunt peste 50 de locuri de parcare, are barieră la intrare și este exclus un potențial conflict cu cineva din apropiere. În plus, există posibilitatea de a filma și în exterior, în pădurea din apropiere sau pe străzi. Să vă mai spun și că există o cantină la numai 70 de metri distanță? Ținând cont de toate aceste detalii, orice producător își poate da seama cât economisește la un proiect”, a mai precizat Dorian.