Despre el, se spune că a fost primul domnitor al Țării Românești care a plătit haraci turcilor, fără însă a fi dovedit, că plătea tribut și în oameni.
În documente, Vlad I apare la sfârșitul anului 1395 când Sigismund de Luxemburg vorbeste despre el ca despre un domn al Țării Românești, condamnându-i politica pro-otomană. De altfel, Sigismund îl numea într-un act din 28 decembrie 1395 „numitul Vlad, care se dă drept voievod”.
Tratatul cu Polonia, făcut prin intermediul domnului Moldovei Ștefan I, arată că, în ciuda nerecunoașterii oficiale de către regele maghiar și a aliaților săi, Vlad I era un domn puternic și stăpân în țara sa. Această poziție este confirmată de monedele pe care le-a emis.
Expedițiile maghiare
Vlad I, fiul lui Vladislav I (foto) și nepot, după tată al lui Nicolae Alexandru, a fost domn al Țării Românești din noiembrie 1394 până în decembrie 1396.
Sigismund a fost cel care încercat tot timpul îndepărtarea lui și readucerea pe tron a lui Mircea cel Bătrân, cu scopul de a integra Muntenia în coaliția anti-otomană.
Cronica lui Thurocz vorbește de expediția lui Ștefan de Lozoncs din mai 1395, care se soldează cu un dezastru militar, când însuși regele maghiar recunoștea că „Valahia a fost pierdută și Dunărea a căzut în mâna dușmanului”.
În iulie a aceluiași an, o altă expediție maghiară condusă de însuși regele maghiar, secondat de Mircea cel Bătrân, nu reușește decât să ia cetatea Turnu, lăsând acolo o garnizoană fidelă regelui.
Pe tot parcursul anului 1396, luptele pentru înlăturarea lui Vlad, sprijinit de turci, continuă, fiind întrerupte doar de participarea regelui împreună cu vasalii săi, printre care și Mircea cel Bătrân, la cruciada soldată cu înfrângerea de la Nicopole.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
