Numărul de domenii .ro s-a majorat, anul trecut, cu 25%, pe fondul crizei economice. IMM-urile au descoperit şi ele internetul, iar unele afaceri se mută online în întregime.

Numărul utilizatorilor de internet este în creştere continuă, cu asta e de acord toată lumea, chiar dacă fiecare sursă mai mult sau mai puţin autorizată dă o altă cifră, aşa că nimeni nu ştie câţi utilizatori de internet are România, în realitate.

Cert este însă că numărul de site-uri înregistrate cu terminaţia .ro a crescut cu 25% faţă de începutul anului trecut, potrivit Romanian Top Level Doma­ins, înregistratorul oficial al domeniilor „.ro“ de pe lângă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.

Potrivit sursei, la ora actuală, în România sunt înregistrate peste 435.000 de domenii, cu circa 85.000 mai multe decât anul trecut. Dintre acestea, 80% sunt active, adică în spatele lor se află un DNS (Domain Name Server) care răspunde accesărilor.

„Din rapoartele noastre, deşi 2009 a consemnat o creştere a numărului de înregistrări de domenii .ro, nivelul de creştere a fost cu 30% mai mic comparativ cu 2008. Estimăm că această tendinţă este reprezentativă pentru evoluţia generală a pieţei“, spune Flaviu Rădulescu, general manager al Hostway România, unul dintre principalii furnizori de servicii de găzduire.

Să ne grăbim încet

Managerul Hostway apreciază că în piaţă se va menţine tendinţa înregistrată în 2009, iar ritmul de înscriere de noi site-uri va scădea şi pe par­cursul acestui an. „Există totuşi posibilitatea unei încetiniri şi mai acute a creşterii generale, cauzată de reducerea investiţiilor în proiecte noi“, spune Rădulescu. „În mod normal, companiile ar trebui să se concentreze acum doar asupra proiectelor viabile, pentru a îmbunătăţi cât mai mult rezultatele financiare. Prin urmare, e foarte probabil ca 2010 să fie un an al optimizărilor, şi nu al investiţiilor“.

Creşterea numărului de site-uri din internetul românesc este strâns legată de creşterea numărului de utilizatori de internet, iar cele două se condiţionează reciproc. „Se schimbă modul de a face afaceri, apar oportunităţi noi de investiţii, apar profesii şi ocupaţii noi. Se va dezvolta foarte mult domeniul «contentului»“, spune Gheorghe Şerban, director executiv al Asociaţiei Naţionale a Internet Service Providerilor (ANISP). „Uneori, odată cu dezvoltarea unor linii tehnologice impuse sau facilitate de internet, asistăm la decăderea unor sectoare de activitate în mediul real“.

IMM-urile descoperă internetul

Se spune că pe internet există o pagină pentru absolut orice, iar afirmaţia se poate să nu fie departe de adevăr, prin urmare este destul de greu de întocmit un clasament pe domenii de activitate al site-urilor .ro. „Singurul lucru pe care îl putem aprecia este faptul că am observat o creştere a IMM-urilor care vor să aibă o prezenţă online, datorată, cel mai probabil, dorinţei de a atrage clienţi în această perioadă de criză“, mai spune Flavius Rădulescu de la Hostway România.

La rândul său, Gheorghe Şerban apreciază că, indiferent de perioada de criză, internetul românesc se află în plină expansiune. „Vom avea creşteri în două sensuri: traficul va creşte firesc cu cel putin 20%-25%, dar şi numărul clienţilor va creşte cu cel puţin 10%-15%“, încheie directorul ANISP.

Interes
Tranzacţii există nu doar pe piaţa furnizorilor de servicii, ci şi în „.ro“, iar anul trecut a consemnat cel puţin trei preluări însemnate. Asesoft Distribution a preluat magazinul online eMag.ro, grupul de investiţii sud-african naspers a cumpărat Autovit.ro pentru cinci milioane euro, iar fondul de venture capital 3TS Cisco Growth Fund a preluat un pachet minoritar de acţiuni la publisherul online Internet Corp, deţinătorul wall-street.ro şi 9am.ro, pentru circa două milioane euro.

Suportul
ISP (Internet Service Provider) este fur­nizorul de servicii de conectare la internet. Pe fondul creşterii internetului românesc, piaţa de ISP continuă să se dezvolte şi apar primele semne de consolidare.

„Observăm un proces de consolidare în jurul unor nume mari, în sensul că au loc preluări / integrări dar, în acelaşi timp, au loc şi înscrieri de noi furnizori. Oricum, nu cred că nou-intraţii în piaţă au ponderea celor care se integrează“, spune Gheorghe Şerban, director executiv ANISP.

Cea mai mare achiziţie în 2009 a fost preluarea Zapp de către Cosmote. De asemenea, RCS & RDS şi Romtelecom au făcut achiziţii mai mici.

Jucători
Consolidarea pieţei este vizibilă şi pe online, unde sunt prezenţi deja câţi­va mari furnizori de conţinut, de la portaluri generale (ROL.ro) la reţele so­ciale (Neogen.ro), recrutare (ejobs.ro), shopping (okazii.ro, shopmania.ro) sau publishing (F5, Mediapro Interactive, Internet Corp). Li se alătură grupuri de investiţii, precum Netbridge Investments, care achiziţionează sau dezvoltă site-uri cu potenţial de creştere. Cele mai mari afaceri se fac însă tot în e-commerce (eMag, Pcfun).

Evaluare
Există mai mult servicii de măsurare a traficului pe internet şi a numărului de accesări şi vizitatori ai paginilor şi site-urilor web.

Unele site-uri sunt prinse în mai multe clasamente, altele doar în unu. Pentru ziua de 3 februarie, serviciul trafic.ro arăta primele clasate în fucţie de vizitatori unici ca fiind cancan.ro, ejobs.ro şi sport.ro în timp ce la SATI, hi5.com, cancan.ro şi libertatea.ro ocupau primele poziţii.