Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a transmis sâmbătă seară că a murit generalului de brigadă cu o stea Ionică-Cătălin Ticulescu, decorat de Klaus Iohannis în 2019.

„Am aflat cu mare tristețe despre trecerea către cele veșnice a generalului de brigadă Ionică-Cătălin Ticulescu. Un om căruia i se putea citi bunătatea în privire, un om cu un caracter unic, un militar deosebit, un camarad de nădejde. Cătălin a plecat dintre noi mult prea devreme!

Un ofițer foarte bine pregătit, cu experiența misiunilor în teatrele de operații, generalul Ticulescu a absolvit Colegiul de Comandă şi Stat Major al Forțelor Terestre ale SUA, al Facultății de Comandă şi Stat major, avea o diplomă de master în Securitate şi Apărare Națională, UNAp, absolvent al Cursului de infanterie pentru ofițeri de infanterie marină ai SUA, precum și multe alte cursuri de pregătire de specialitate.

Sunt alături de familia îndoliată, căreia îi transmit sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Ministrul Apărării.

Date din CV

Data şi locul naşterii:
01 aprilie 1970, Brezoi
Studii şi cursuri:

– 2017 – Program postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă – Conducere strategică în domeniul informaţiilor pentru apărare, UNAp, Bucureşti, România;
– 2015 – Curs Combined Joint Operations Centre Training, Bucureşti, România;
– 2010 – Colegiul de Comandă şi Stat Major US Army, Fort Leavenworth, Kansas, SUA;
– 2010 – Master în Arta şi Ştiinţă Militară, Fort Leavenworth, Kansas SUA;
– 2008 – Facultatea de Comandă şi Stat major, master în Securitate şi Apărare Naţională, UNAp, Bucureşti, România ;
– 2006 – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, specializarea Managementul organizaţiei, (continuare studii), Sibiu, România;
– 2004 – Curs de stat major tip brigadă, UNAp, Bucureşti, România;
– 2002 – Curs observatori ONU, Amersfoort, Olanda;
– 1999 – Curs de pregătire operativă de specialitate, Buzău, România;
– 1998 – Curs de bază pentru ofiţeri de infanterie marină USMC, Quantico, VA, SUA;
– 1998 – Curs de infanterie pentru ofiţeri de infanterie marină USMC, Quantico, VA,SUA;
– 1997 – Curs pregătire comandanţi companie cercetare, Făgăraş, România;
– 1991 – Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu”, arma infanterie, Sibiu, România;
– 1988 – Liceul Militar „Mihai Viteazul”, Alba-Iulia, România.

Funcţii îndeplinite
-2018 – prezent – Comandant al Centrului Naţional de Instruire Întrunită „GETICA”;
– 2017 –2018 – Împuternicit Comandant al Centrului Naţional de Instruire Întrunită „GETICA”;
– 2015 – 2017 – Comandant al Unităţii de Integrare a Forţelor NATO;
– 2014 – 2015 – Comandant al Batalionului 495 I.;
– 2011 – 2014 – Ofiţer 4 pentru operaţii şi situaţii de criză în Compartimentul Ofiţeri de Stat Major NATO la Reprezentanţa Militară a României la NATO şi UE;
– 2010 – 2011 – Şef Birou Asistenţi Personali, Cabinetul Şefului S.M.G., STATUL MAJOR GENERAL;
– 2007 – 2010 – Ofiţer 2 în Compartimentul Asistenţi Personali, Cabinetul Şefului S.M.G., STATUL MAJOR GENERAL;
– 2005 – 2007 – Ofiţer 3 în Biroul Cercetare, Cdm. C.1 A.Trt.;
– 2000 – 2005 – Şef al informaţiilor, B. 341 I./ Bg. 34 Mc. Trt.;
– 1999 – 2000 – Comandant companie cercetare, B. 185 Cc./ C. 9 A.;
– 1998 – 1999 – Ofiţer 3 în Biroul Informaţii, C. 9 A.;
– 1996 – 1998 – Comandant pluton cercetare, B. 185 Cc./ C. 9 A.;
– 1993 – 1996 – Comandant grup cercetare, B. 185 Cc./ C. 9 A.;
– 1991 – 1993 – Comandant pluton infanterie, R. 40 I.M. Călugăreni.

Distincţii şi decoraţii:
– 2017 – Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a II-a
– 2017 – Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României” clasa a III-a
– 2016- Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 25 de ani de activitate;
– 2016- Emblema de Onoare a Forţelor Terestre;
– 2014- Emblema de Merit „În Slujba Păcii” clasa I;
– 2011- Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 20 de ani de activitate;
– 2008- Emblema de Onoare a Statului Major General;
– 2006- Semnul onorific „În Serviciul Patriei” pentru 15 de ani de activitate;
– 2006- Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Comandor cu însemn de război;
– 1996- Medalia „The Army Commendation”.
Misiuni externe:
– decembrie 2005 – iunie 2006 – Ofiţer de Legătură pentru Batalionul 341 Infanterie, Enduring Freedom/ISAF, Afganistan;
– februarie 2003 – mai 2004 – Observator Militar în cadrul Misiunii OSCE de Monitorizare a Frontierei, Georgia.