Mircea Pascu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, a încetat din viață, miercuri, 16 septembrie 2020, la București.

Pascu a practicat și tenisul, voleiul, baschetul și rugby-ul. Și în ultimii ani ai vieții, Mircea Pascu a fost la curent cu tot ce mișcă în sportul românesc și internațional.

Între anii 1968 – 1979 a fost secretar, vicepreşedinte şi preşedinte al clubului de fotbal Jiul Petroşani. Între 1980-1983 a deţinut funcţia de preşedinte la Corvinul.

Începând cu februarie 1990 a fost preşedinte al FRF, până în luna august a aceluiaşi an. După alegerile la şefia FRF din 1990 care i-au fost nefavorabile, se retrage din viaţa fotbalistică pentru o perioadă de doi ani.

Revine în activitatea în 1992 ca preşedinte la UFC Rapid Bucureşti. După un conflict cu George Copos, în 1994, demisionează de la Rapid. Între anii 1997-1998 a fost preşedinte al clubului Politehnica Timişoara.

Între 1968 și 1998, Mircea Pascu a activat în fotbal ca oficial de cluburi sau în structurile FRF. De asemenea, din 1983 a activat la UEFA.

De-a lungul timpului Mircea Pascu a avut mai multe funcţii în cadrul forurilor fotbalistice internaţionale: între 1984 -1990 – membru al Comisiei de organizare a competiţiilor fotbalistice europene, între 1990-1992 – membru în comisia de protocol FIFA, în 1992 – membru al Comisiei fair-play a UEFA şi FIFA adviser. Totodată Mircea Pascu a fost numit membru de onoare al UEFA pe viaţă.