Este doliu uriaș în cinematografia mondială. Idolul mai multor generații a trecut în lumea celor drepți. Ne-a încântat copilăria cu producțiile sale, printre cele mai renumite ale genului. Acum, a trecut în neființă, dar capodopederele ne vor rămâne.

Doliu uriaș în cinematografie!

Este vorba despre unul dintre cei doi creatori ai desenelor animate „Scooby-Doo”, Joe Ruby. Acesta a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. Scriitorul american de desene s-a stins din viață din cauze naturale la locuința sa din Westlake Village, California, transmite variety.com.

Joe și partenerul său, Ken Spears au fost creierele din partea francizei „Scooby-Doo”, care include desenele inițiale „Scooby-Doo, Where Are You!” pentru Hanna-Barbera Productions.

Seria animată, care relatează aventurile și peripețiile de a rezolva mistere ale unui grup de adolescenți și ale câinelui lor Scooby-Doo, a apărut prima dată pe postul american CBS în 1969.

„Joe Ruby a făcut diminețile de sâmbătă speciale pentru atâția copii, printre care și eu”, a declarat într-un comunicat președintele Warner Bros., acesta adăugând că „a fost unul din cei mai prolifici creatori din industria noastră care ne-a dăruit unele din cele mai iubite personaje din desenele animate și a fost o încântare să îl avem la studioul nostru”.