Emil Lupulescu, fostul fotbalist al FC Politehnica Iași și antrenor al echipei Metalul Botosani, a încetat din viață în urma unei hemoragii interne. Acesta a fost transportat de urgență la spital în cursul zilei de luni însă medicii nu au reușit din păcate să-l mai salveze.

Lupulescu a jucat în perioada 1965-1974 la Poli, fiind pe locul 7 în topul marcatorilor din istoria grupării din Copou. A debutat în fotbal în anul 1962, la Paşcani, într-un meci contra lui Chimică Rm. Vâlcea, care s-a termiant cu scor 2-0, Lupulescu fiind chiar autor al primului gol. La data de 15 mai 1965 a debutat la echipa Poli Iaşi într-un meci cu FC Argeş Piteşti. După ce a renunțat la cariera de jucător, a fost antrenor și conducător la Poli și profesor la Liceul cu Program Sportiv Iași.

În ultimii ani, Lupulescu a fost observator al Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF), fiind delegat la meciurile din Liga a IV-a şi a V-a.

Tot în acest an, fotbalul din Iași a mai pierdut două simboluri: Ionuț Popa și Mihai Romilă II.

Cei de la FC Politehnica Iași au transmis un mesaj la scurt timp după aflarea tristei vești.

„O veste tristă și neașteptată a îndoliat Copoul. Emil Lupulescu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai Iașului ne-a părăsit astăzi. Supranumit „Cățeaua” de suporteri, prolificul atacant născut la 15 mai 1946 a făcut parte din echipa Politehnicii în perioada 1964-1972, numărându-se printre cei mai buni marcatori ai campionatului în sezonul 1968-1969. A format nenumărate generații de juniori la Liceul cu Program Sportiv, a fost conducător și antrenor al Politehnicii Iași. În ultima perioadă a activat ca observator de jocuri în cadrul AJF Iași.

Clubul nostru deplânge trecerea în neființă a lui Emil Lupulescu, transmite condoleanțe și își exprimă compasiunea față de familia îndoliată.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!”

De asemenea, FC Politehnica Iași a postat și un film în memoria lui Emil Lupulescu, cu interviul realizat în primăvara acestui an cu prilejul împlinirii a 75 de ani de fotbal ieșean.