Născut la 28 noiembrie 1982 la Paris, de naţionalitate franceză,  Cherif Kouachi, supranumit Abu Issen a făcut parte din "filiera Buttes-Chaumont". Sub autoritatea unui emir, Farid Benyettou, această filieră permitea trimiterea de combatanţi în Irak pentru a se alătura aripii irakiene a Al-Qaida care era condusă în perioada respectivă de Abu Mussab al-Zarqawi.

Reţinut chiar înainte de a pleca spre Siria, apoi Irak, Cherif Kouachi a fost judecat în 2008 şi condamnat la trei ani de închisoare, dintre care 18 luni cu suspendare.

După doi ani, numele lui a fost citat într-o tentativă de evadare din închisoare a unui islamist, Smain Ait Ali Belkacem, fost membru al Grupului Islamic Armat algerian, condamnat în 2002 la închisoare pe viaţă pentru că a comis un atentat în staţia de metrou Musée d'Orsay, din Paris, în octombrie 1995, atentat soldat cu 30 de răniţi.

Cherif Kouachi era suspectat că ar fi apropiat de o altă figură a islamului radical francez, Djamel Beghal, care a ispăşit zece ani de închisoare pentru pregătire de atentate. Cherif Kouachi este suspectat de participare la antrenamente cu Djamel Beghal.

După ce a fost inculpat în acest caz, el a beneficiat totuşi de neînceperea urmăririi penale.

Cu capul ras şi oval, cu barba rară în fotografia difuzată în noaptea de miercuri spre joi de poliţia franceză, Cherif Kouachi este cel mai probabil "înarmat şi periculos", la fel ca fratele său, Said, născut la 7 septembrie 1980, tot la Paris.

Said Kouachi, tot de naţionalitate franceză, apare în fotografie cu păr scurt negru şi o barbă nu foarte deasă.

Cei doi fraţi sunt suspectaţi că ar fi comis atacul de la Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi şi 11 răniţi miercuri. Cartea de identitate a unuia dintre bărbaţi a fost găsită într-o maşină abandonată după atac în nord-estul Parisului.

Presupusul complice al celor doi fraţi, care s-a predat poliţiei în nord-estul Franţei, Mourad Hamyd, în vârstă de 18 ani, este cumnatul lui Cherif Kouachi. El este suspectat că i-a ajutat pe atacatori. Un martor ocular a menţionat prezenţa unui al treilea complice în maşină în momentul în care agresorii au fugit.

Mourad s-a predat poliţiei în oraşul Charleville-Mézières "după ce a văzut că numele lui circulă pe reţelele de socializare", a explicat o sursă apropiată dosarului pentru AFP.

Internauţi care se prezintă drept colegii lui de clasă afirmaseră anterior pe Twitter că Mourad Hamyd era cu ei la cursuri în momentul atacului, folosind cuvântul cheie #MouradHamydInnocent.