Administratorul judiciar al fabricii Roman, deţinută până la apariţia insolvenţei de milionarul braşovean Ioan Neculaie (foto), a organizat în acest trimestru o licitaţie prin care a scos la vânzare şase parcele din terenul platformei industriale, care totalizează 30.641 mp, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă. Câştigătorul este firma Building Development, care, până în octombrie anul acesta, a fost deţinută de Mihail Eusebiu Siminiceanu şi Gabriel Marchievici, însă Siminiceanu şi-a cedat participaţiile partenerului său. Ieşeanul spune că această mişcare face parte dintr-un proces de reorganizare al firmei şi că el încă este parte a acestei afaceri.

„Am câştigat licitaţia pentru achiziţia terenului Roman, iar procesul de achiziţie este aproape finalizate. Putem face aici un proiect de retail. Deocamdată suntem în negocieri şi nu pot oferi detalii. Deocamdată nu avem alte achiziţii în plan în Braşov, doar dacă apare ceva. Analizăm oportunităţile“, a declarat pentru revista Capital Mihail Eusebiu Siminiceanu.

Cei doi investitori vor plăti 15% din preţul de vânzare după efectuarea unui Studiu geologic final de investigare şi evaluare a poluării mediului geologic,  a  unui raport due  dilligence  legal  fără riscuri şi  a  unui  studiu  urbanistic  care  să  permită  obţinerea documentaţiei de urbanism necesară construirii. Restul sumei va fi achitată în rate.

Tot în acest an, Siminiceanu a mai cumpărat terenul fostei fabrici Fartec din Braşov, de la firma poloneză Echo Investment. El vrea să construiască aici un centru comercial.

„Ieri am obţinut autorizaţia de construcţie pentru proiectul de la Fartec. Anul viitor vom demara construcţia, care va dura un an. Proiectul este închiriat 100%, dar deocamdată nu pot spune numele chiriaşilor“, spune antreprenorul ieşean.

Partenerul său, Gabriel Marchievici este unul dintre fondatorii companiei de consultanţă imobiliară Eurisko Consulting. El a pus bazele firmei în 1997 alături de Adrian Căpraru, Ionuţ Dumitrescu şi Dan Vasilache. Brokerul a fost vândut în 2008 grupului american CBRE, pentru circa 35 mil. dolari.

 

Uzina Roman a fost fabrică de armament la înfiinţarea sa, în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabrice autocamioane. În 1977 a avut o producţie record de 33.000 de maşini pe an. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia. Fabrica este în insolvenţă, din 2014, singura ei şansă fiind reorganizarea. Lichidatorul societăţii a început să vândă, pe rând, bucăţi din terenul societăţii.

Patronul Roman, din 2003, a fost omul de afaceri Ioan Neculaie, care deţine şi clubul de fotbal FC Braşov. El ocupă locul 214 în ultima ediţie a Top 300 Capital cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 25-30 mil. euro, în scădere faţă de ediţia anterioară.