La nivelul Uniunii Europene, România ocupa în anul 2017 primul loc în ceea ce privește numărul de decese înregistrate din accidente pe șosele, la milionul de locuitori.

Astfel, statistica oficială consemnează 98 de persoane decedate la un milion de locuitori, în contextul în care media UE era de 49 de persoane decedate, se arată într-un document oficial al Guvernului.

”Sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier”

Este vorba despre Nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții ”Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”.

În consecință, Guvernul Orban vrea să acceseze finanțare europeană pentru un proiect în valoare de 126,8 milioane de lei și care presupune dotarea Poliției Române cu un ”sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație”.

Iar Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General al Poliției Române, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate, se arată în Hotărârea de Guvern.

”Creşterea prezenţei în trafic a fortelor de Poliţie Rutieră”

Odată implementat, proiectul ”Dezvoltarea unui sistem mixt mobil de monitorizare a traficului rutier privind încălcarea regulilor de circulație” va permite:

–  îmbunătățirea capacității de informare (notificare) a administratorului de drum, prin constituirea unei baze de date naționale privind elementele precare ce afectează siguranța rutieră pe drumurile publice la nivel național, în vederea luării unor măsuri ce se impun de către autoritățile competente;

–  creşterea prezenţei în trafic a fortelor de Poliţie Rutieră, precum şi creşterea mobilităţii acesteia în vederea reducerii timpului de intervenţie la activităţile specifice pe reţeaua de infrastructură rutieră;

– depistarea eficientă în trafic a celor care pun în pericol participanții la trafic şi afectează
infrastructura rutieră, prin comportament rutier deviant, produs de consumul substanţelor psihoactive;

”Realizarea de analize geospaţiale complexe”

– dezvoltarea analizelor de identificare a punctelor negre şi creşterea gradului de informare a cetăţenilor cu privire la existenţa acestora, prin aplicaţia Infotrafic; notificarea administratorului drumului cu privire la existenţa şi localizarea punctelor negre;

–  realizarea de analize geospaţiale complexe privind siguranţa rutieră şi diseminarea acestora către structurile abilitate;

– dezvoltarea şi sporirea capacităţii de analiză prin întocmirea de analize mixte dintre sistemul de abateri și sistemul de evidentă EAC (Evidenţa Accidentelor de Circulaţie) în vederea creşterii eficienţei acţiunilor poliţiei rutiere.

Finanțarea investiției

În cadrul proiectului se va realiza și modernizarea necesară a infrastructurii hardware și software a sistemului informatic al Poliției Române – SISPOL, precum și achiziția serviciilor de instruire pentru cele două aplicații care urmează a fi dezvoltate.

Alte costuri vor fi reprezentate de achiziția de bunuri şi servicii pentru realizarea informării şi publicității implementării proiectului, precum şi bunuri IT&C necesare echipei de implementare a proiectului.

Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii, mai arată actul normativ, care poate fi consultat în întregime AICI.