Electrica, AVAS, BCR şi Banca Transilvania sunt, în această ordine, cei mai mari creditori ai combinatului Oltchim, intrat în insolvenţă. Valoarea totală a creanţelor acceptate se apropie de 3,5 miliarde de lei, potrivit tabelului preliminar. “ Nu este o surpriză numele principalilor creditori. Este o supriză însă felul în care a fost acumulată datoria către AVAS. Totul a început în 1995. Combinatul lua credite de la bănci, statul le garanta, iar când Oltchim nu mai plătea, băncile executau garanţia. Sunt nu mai puţin de 32 de acte adiţionale în acest sens. În 2002 vorbeam deja de peste 165 de milioane de dolari datorie a Oltchim către AVAS”, explică, pentru Capital, Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al Oltchim.

Electrica, garantată “fictiv”?

Unele noutăţi au ieşit la iveală şi în ceea ce priveşte creanţa Electrica(peste 150 de milioane de euro). În acest caz, spune Piperea, garanţiile sunt iluzorii. Ar fi vorba despre nişte cesiuni de creanţe  care astăzi, în situaţia în care se află Oltchim, sunt aproape imposibil de valorificat. Anagajaţii combinatului sunt trecuţi în tabelul de creanţe cu circa 3,3 milioane de euro.