Fostul consilier al Olguței Vasilescu, Cristian Vasilcoiu a postat pe pagina personală de facebook documentul care conține OUG 69/2020, privind modificarea Codului Fiscal.

Totodată, acesta a atacat dur Guvernul Orban pentru decizia luată

„Ciocoii noi cu SPP-ist, Orban, Cîțu și Violeta Alexandru, au introdus prin OUG 69/2020, privind modificarea Codului Fiscal, obligația de plată a CASS și pentru contractele de muncă suspendate”, a scris Vasilcoiu.

Angajatorii, nevoiți să plătească CASS

Cristian Vasilcoiu atrage atenția că prin noile modificări, angajatorii vor fi nevoiți să plătească la CASS bani pentru angajații care nu lucrează și nu primesc niciun salariu. Mai exact, este vorba despre 200.000 de persoane care se află în această situația odată cu venirea pandemiei.

„În România erau suspendate 200.000 de contracte de muncă înainte de venirea crizei, din diverse motive, gen indemnizație de creștere a copilului, concediu fără plată, numire în funcție sindicală etc..

Acum, pentru toate cele 200.000 de contracte suspendate, angajatorii vor trebui să plătească CASS, deși angajații nu prestează muncă și nu primesc salariu”, a scris fostul consilier al Olguței Vasilescu.