La un an şi jumătate de când România a devenit stat membru al UE, au fost semnate contracte de finanţare din bani comunitari pentru numai o duzină de proiecte.

SAPeRe este unul din primele proiecte care au primit unda verde pentru a beneficia de finanţare europeană. Titlul proiectului, în valoare de 18,5 milioane de lei, depus de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), este un acronim care sintetizează conţinutul acestuia: studii, analize şi previziuni asupra pieţei muncii. „Obiectivul general este de a construi şi consolida capacitatea de analiză a personalului ANOFM, astfel încât acesta să aibă o reprezentare coerentă şi actualizată asupra pieţei muncii din România. În acest sens, circa 1.000 de angajaţi ai agenţiei, din întreaga ţară, vor urma cursuri de formare profesională, care vor fi organizate în Bucureşti şi în câteva oraşe“, a declarat, pentru Capital, Constantin Stoenescu, coordonatorul proiectului. O altă componentă este aceea de studii, analize şi previziuni, care va fi realizată în colaborare cu partenerul italian, Institutul de Cercetare al Lombardiei, cu sediul în Milano. Stoenescu susţine că implementarea acestuia se va face imediat ce Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) va notifica ANOFM că poate începe să aplice cele prevăzute în proiect: „Cred că în luna mai vom primi această notificare. În ceea ce priveşte pregătirea proiectului, am avut nevoie cam de trei luni. Dosarul nu a fost foarte gros. Să zicem că a fost de dimensiuni medii“, completează coordonatorul proiectului.

SAPeRe este unul dintre cele zece proiecte pentru care au fost semnate contractele de finanţare prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU). Valoarea însumată a acestora este de 180 de milioane de euro. După lansarea primelor linii de finanţare din Fondul Social European, prin intermediul POS DRU au fost depuse 276 de cereri de către 234 de promotori de proiecte. În afară de SAPeRe, au fost aprobate proiectele depuse de Ministerul Educaţiei, Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, Consiliul Naţional al IMM, Universitatea din Craiova, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Agenţia Naţională pentru Rromi, Institutul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Excluziunii Sociale a Persoanelor cu Handicap şi AGROSTAR.

PO Regional a atras cele mai multe proiecte

103-13273-10integrare19.jpgCele mai multe solicitări s-au depus pentru măsura „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, construcţia/reabilitarea şoselelor de centură“ din cadrul Programului Operaţional Regional (POR): „112 proiecte, cu o valoare totală estimativă de 1,34 miliarde de euro“, susţine Simona Dobre, consilier în cadrul MEF. În total, pe POR au fost depuse 128 de proiecte, cu o valoare de peste 1,38 miliarde de euro, din care au fost aprobate două prime contracte de finanţare, cu o valoare totală de circa 50 de milioane de euro. Este vorba de proiectul de reabilitare a DJ 132, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Harghita, şi de cel de reabilitare a DJ 665 şi DJ 675 C, depus de Consiliul Judeţean Gorj.

În ceea ce priveşte proiectele depuse pentru POS Mediu, conform Venerei Vlad, director în cadrul Ministerului Mediului, au fost transmise Comisiei Europene şapte proiecte majore, pentru infrastructura de mediu, în valoare totală de circa 660 de milioane de euro. Dintre acestea, patru au fost deja aprobate la începutul lunii aprilie. Acestea sunt proiecte de modernizare a infrastructurii de apă/apă uzată în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Cluj-Sălaj şi zona Turda-Câmpia Turzii, care vor atrage aproximativ 448 de milioane de euro. În domeniul biodiversităţii, au fost selectate 26 de proiecte, pentru care s-a solicitat îmbunătăţirea documentaţiei, urmând ca încheierea contractelor de finanţare să aibă loc în cursul lunii mai.

Pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii au fost selectate 97 de proiecte, iar pentru Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T) s-a depus o singură aplicaţie, în valoare de 30.107 lei, pentru „Asistenţă tehnică“, beneficiarul fiind chiar Autoritatea de management pentru POS-T.

103-13272-10_daliagrybauskaite_12b5.jpg«Ţările din estul Europei au un ritm lent de absorbţie a fondurilor comunitare.»
Dalia Grybauskaite, comisar pentru bugetul UE

MAI MULT DECÂT NIMIC

12 proiecte româneşti au depăşit până acum faza semnării contractelor de finanţare din fonduri europene. Zece vor obţine fonduri în valoare de 180 de milioane de euro prin POS DRU, iar două, finanţate prin POR, însumează 50 de milioane de euro.