DNA vrea ca nicio ambarcaţiune să nu mai ajungă în zona Mamaia. În consecință, Apele Române susțin că cel mai mare proiect de infrastructură derulat de România ar putea fi stopat.

„Lucrările de înnisipare din zona Mamaia sunt îngreunate. Într-un interval de timp scurt, există riscul ca cel mai mare proiect de infrastuctură derulat de România pe litoralul românesc să fie stopat”, spun cei de la Apele Române într-un mesaj postat pe Facebook.  În aceste condiții, termenul de finalizare a lucrărilor de înnisipare pentru stațiunea Mamaia poate fi amânat. Potrivit Apele Române, acest lucru ar atrage costuri suplimentare și sancțiuni din partea UE. În plus, cei 129 de operatori de plajă pot fi și ei afectați.

Potrivit aceleași postări, în urmă cu două zile, accesul navei care extrăgea nisip în zona Mamaia a fost interzis. Interdicția a fost transmisă prin sistemul radio-naval de către Căpitania Zonală Constanța. Zona restricționată se suprapune peste perimetrele de exploatare din cadrul proiectului Reducerea Eroziunii Costiere faza II (2014-2020) – Lot 2 – Mamaia.

De ce DNA pune frână proiectului

„Lucrările derulate au ajuns la jumătate, sectorul Mamaia-Năvodari fiind înnisipat pe o lungime de peste 3.000 de metri liniari”, au spus cei de la Apele Române.

În diferite medii a apărut informaţia că procurorii ar verifica modul în care s-a făcut descărcarea arheologică în zona respectivă. Descărcarea trebuia realizată atât pentru zona de uscat cât şi pentru zona de larg cuprinsă în proiect. Conform Direcţiei Judeţene de Cultură constanţa, în zona respectivă nu a fost anunţată nicio descoperire a vreunui obiect arheologic. Lucrările derulate au ajuns la jumătate, sectorul Mamaia-Năvodari fiind înnisipat pe o lungime de peste 3.000 de metri liniari.

Întregul proiect de reducere a eroziunii costiere are o valoare de aproape un miliard de euro. Lucrările la tronsonul Mamaia au început în toamna anului 2020 şi se estima că se vor finaliza în luna aprilie 2021. Acesta implică lucrări de înnisipare a plajelor pe o lungime de 6.950 de metri (cuprinsă între hotel Sulina şi plaja Năvodari – reper Arena Regia) şi extinderea unei construcţii hidrotehnice existente. Profilul plajei emerse înnisipate va fi de cel puţin 100 m lăţime, la cota de cel puţin +2 m, pe o perioada de timp de 50 de ani.