Despre ce fel de ouă vorbim

În sens elementar, diversificarea se referă la diferite tipuri de active, de la obligațiuni la depozite în bancă, acțiuni sau alte forme de proprietate asupra unor companii – sau asseturi fizice, ca în imobiliare. Dar, dacă ne gândim puțin, proverbul cu ouăle și coșurile e o metaforă pre-capitalistă, care se leagă mai ales de păstrarea ouălor, adică, în termeni mai abstracți, la economisire și conservarea valorii. La asta se referă, oarecum, celebrul citat al lui Warren Buffett, care spune: “Regula numărul unu: nu pierde bani. Regula numărul doi: Nu uita de regula numărul unu.”
Desigur, strategia de diversificare dă roade și atunci când e vorba de câștiguri speculative. Dar nu trebuie să uităm că ea e, în primul rând, un principiu de conservare a valorii.

De câte ouă avem nevoie

Să continuăm să ne gândim la sensul concret al proverbului. Ca să poți împărți ouăle în mai multe coșuri, ai nevoie de mai mult de câteva. În bani, asta înseamnă că merită să începem să ne gândim la un management profesionist al activelor începând de la o sumă cu cinci cifre, în euro, iar regula devine cu adevărat importantă atunci când vorbim de sume cu șase cifre. Ouăle sunt valoroase, dar coșurile costă: ca să poți crea un portofoliu de active constând în acțiuni, obligațiuni și depozite în bănci, va trebui să plătești măcar taxele aferente de administrare. Și, evident, pe piețe specializate, ca aceea de capital, ai nevoie de intermediari de felul brokerilor sau managerilor de fonduri, care, la rândul lor, înseamnă costuri. De aici și suma cu șase cifre: schematic vorbind, aceste costuri se amortizează începând de la acest volum.

Tipuri de diversificare

Deși proverbul nu sugerează asta, diversificarea e de două tipuri. Primul e evident: să presupunem un caz fericit, în care avem la dispoziție un milion de dolari. Cu ajutorul unui consultant, vom împărți această avere între acțiuni cotate pe bursă, un depozit bancar și o investiție minoritară într-o clădire. Coșurile sunt în acest caz piața de capital, băncile și real estate-ul. Dar există și un al doilea sens, în care coșul e același, dar ouăle sunt diferite. E vorba de deținerea mai multor active din aceeași clasă, care duce la minimizarea riscurilor specifice, inerente fiecărei investiții. Așa procedează, de exemplu, angel investorii din Silicon Valley, atunci când mizează pe mai multe startup-uri de tech. În condițiile unei rate de eșec foarte mari, cum este aceea a startup-urilor, una dintre investiții va compensa, în cazul fericit, pierderile substanțiale din toate celelalte cazuri.

 

Viitorul ouălor

Spre deosebire de ouă, banii investiți nu se alterează, dar nici nu se transformă, pur și simplu, în pui. E interesant de explorat traseul lor viitor. Dacă portofoliul este bine conceput, el va produce profit în anumite “coșuri” și se va conserva acceptabil în altele. Atunci, survine nevoia de așa-numită rebalansare a portofoliului. Creșterea dintr-un anumit domeniu trebuie compensată cu investiții în celelalte domenii sau, dacă acestea nu s-au dovedit performante, cu o redesenare a portofoliului în acord cu o nouă strategie. Cel mai simplu mod de a ne gândi la asta e o proiecție în care la finalul unui an comparăm yield-ul obținut prin redistribuirea investițiilor cu cel pe care l-am avea dacă am păstra portofoliul exact în forma inițială.

Dar cea mai importantă proiecție de viitor, atunci când vorbim de diversificare, e propriul track record de investitor. Pe măsură ce câștigăm experiență și învățăm să gândim strategic, vom reuși nu doar să ne multiplicăm asset-urile, ci și să dobândim expertiză în piețele în care operăm. Cu alte cuvinte, să știm mai multe despre ouă și, mai ales, despre coșuri. De aici încolo, se poate spune că vom merita caracterizarea de investitor profesionist.

===============

Octavian Pătrașcu este un antreprenor și angel investor cu o carieră de peste 10 ani în piețele de capital, tech, fintech și real estate. A realizat trei exituri de succes, dintre care două pentru branduri globale care activează în piețele financiare și unul, ca investitor minoritar în Vector Watch. Este managing partner al Key Way Group și fondator al TVP Family Office. Comentariile lui pot fi găsite online pe Octavianpatrascu.com.

Articol susținut de TVP Family Office