”Apa este o resursă finită care trebuie apreciată, povestea camerei și mecanismul „de ieșire” al jocului interactiv transmite jucătorilor eforturile considerabile din spatele oricărui pahar de apă potabilă. De multe ori complexitatea proceselor de producție, tratare și distribuție din spatele fiecărui pahar de apă este o necunoscută pentru consumatori, lucru pe care dorim să îl schimbăm. De aceea, Apa Nova a creat acest instrument neconvențional, o premieră în manieră de comunicare pentru o companie cu un profil și domeniu de activitate precum cel al nostru.” a declarat domnul Mădălin Mihailovici, director general Apa Nova.

”H2Out – Escape Room-ul realizat de Apa Nova, este o cameră interactivă care pleacă de la un scenariu apocaliptic, ce se petrece în București, anul 2143. Marele război declanșat de lipsa apei potabile s-a încheiat. În urma lui, au rămas doar ruine și furtunile violente de nisip. Pe locul fostului oraș București, supraviețuitorii au repus în funcțiune o mică stație de tratare a apei. În mijlocul unei furtuni, aceasta se defectează, punându-le în pericol supraviețuirea. Echipa de jucători vor trebui să-și pună mintea la contribuție, trecând printr-o serie de provocări derivate din procesele utilizate de Apa Nova pentru a produce apă potabilă și a remedia problema.

Escape room-ul va reprezenta un instrument educațional pentru toate tipurile de public, dar și o metodă ludică de a arăta complexitatea proceselor prin care apă potabilă ajunge la robinetele bucureștenilor.”, se arată într-un comunicat de presă.

Începând cu data de 19 aprilie 2019, jucătorii se pot prezenta pe strada Sergent Năstase Pamfil numărul 38 (sediul Captive Escape Room).

Te-ar putea interesa și: