Premierul Viorica Dăncilă se află într-un turneu prin organizațiile din sud estul țării, iar sâmbătă s-a aflat la Sulina alături de ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici și secretarul general al PSD, Mihai Fifor.

Viorica Dăncilă a participat aici la deschiderea taberei ARC de la Sulina, dedicată copiiilor din ţările aflate în jurul graniţelor. În cadrul evenimentului de deschidere, Premierul s-a distrat la un meci de ping-pong cu ministrul Finanțelor.

După eveniment, Viorica Dăncilă a decis să se plimbe desculță pe plajă unde a invitat și presa să intre în apă. Mihai Fifor l-a chemat pe Eugen Teodorovici să se alăture plimbării pentru că apa „face bine la bătături”.

Mihai Fifor: Hai să vedem cum e apa, Eugen!

Viorica Dăncilă: Invităm şi presa. E foarte frumos.

Mihai Fifor: Apa face bine la bătături, Eugen.

Premierul Viorica Dăncilă a spus, în discursul de la deschiderea taberei ARC de la Sulina, dedicată copiiilor din ţările aflate în jurul graniţelor, că ei sunt foarte importanţi pentru România şi a subliniat că îşi doreşte ca, în curând, să se întoarcă în ţara care este casa părinţilor şi bunicilor.

„Lansarea unei noi ediţii a taberelor ARC devenită tradiţie, a unsprezecea ediţie reprezintă un parteneriat între Guvern, autorităţile locale şi comunitatea românilor de pretutindeni. Azi, din România, sunt peste 3.000 de copii în diferite colţuri ale ţării. Iar noi ne dorim să păstrăm identitatea românească. Dragi copii români de pretutindeni, pentru noi sunteţi foarte importanţi, pentru România sunteţi foarte importanţi şi încercăm să vă aducem în ţara pe care părinţii, bunicii noştri o consideră acasă. Sperăm ca acest lucru să-l faceţi şi voi. Dorim să descoperiţi România, să fiţi ataşaţi de valorile româneşti. Veţi întâlni oameni minunaţi, profesori dedicaţi, veţi vedea locuri frumoase, veţi cunoaşte tradiţiile noastre, dar şi frumuseţea sufletului de român. (…) Nu uitaţi un lucru, România vă aşteaptă să vă întoarceţi acasă”, a spus premierul Viorica Dăncilă.