Mai mulți scoțieni vor beneficia de un loc în urma schimbărilor, precizează ministrul învățământului superior din SNP. Învățământul universitar gratuit pentru studenții UE care studiază în Scoția va fi eliminat după Brexit.

Ministrul învățământului superior din Holyrood, Richard Lochhead, a declarat că guvernul va elimina învățământul gratuit pentru cetățenii UE începând cu cursurile de anul viitor, iar banii economisiți vor fi folosiți pentru a încuraja mai mulți studenți scoțieni să se înscrie la universitate.

Studenții din țările UE – precum si cei care studiază în Scoția – au fost eligibili pentru școlarizare gratuită, deoarece taxele au fost eliminate. Dar guvernul scoțian nu va mai fi obligat să asigure costurile pentru studenții din țările UE după Brexit, luând decizia să îi taxeze după acest eveniment.

Taxele de școlarizare în Scoția pentru studenții din străinătate variază între 9.000 lire sterline și mai mult de 31.000 lire pe an. Studenții aflați deja la universitate sau cei care încep cursurile din această toamnă vor continua să fie scutiți de taxe pe toată durata cursurilor, potrivit The Telegraph.

Într-o declarație adresată Parlamentului, domnul Lochhead a precizat: „Cu inima grea, am luat decizia dificilă de a elimina învățământul gratuit pentru noii studenți din UE începând cu anul universitar 2021-2022, drept consecință directă a Brexit-ului. Domnul Lochhead a precizat că guvernul va păstra banii economisiți – suma estimată de până la 19 milioane de lire sterline pe an – în sectorul educației pentru a ajuta mai mulți scoțieni să se înscrie la universitate și să creeze un „program ambițios de burse pentru a asigura că Scoția istorică și europeană va continua să atragă un număr semnificativ de studenți europeni pentru a studia aici”.

Deși domnul Lochhead a susținut că sectorul învățământului superior „înregistrează performanțe minunate”, cele mai recente statistici sugerează o creștere de 16% a cetățenilor UE care se înscriu la studii în Scoția. Jamie Greene, purtătorul de cuvânt pentru educației al partidului conservator scoțian, a avertizat că universitățile se vor confrunta cu „probleme financiare serioase” și cu o „gaură neagră” estimată la „aproximativ jumătate de miliard de lire sterline”.

Purtătorul de cuvânt pentru educație al partidului muncii scoțian, Iain Gray, a adăugat: „Angajamentul domnului Lochhead de a păstra finanțarea dedicată anterior taxelor pentru studenții UE în sectorul învățământului superior a fost bine primit. Cu toate acestea, eșecul de a asigura noi fonduri pentru viitorul colegiilor și universităților a fost extrem de dezamăgitor.

„Cu toate că statisticile Ucas indică faptul că cererile studenților internaționali sunt în creștere, nu este un motiv suficient de bun pentru guvernul scoțian de a-și pune speranța în prezența acestora în condițiile incertitudinii cu privire la Covid-19 și a unui al doilea val de cazuri. Lipsa unui plan de urgență pentru universitățile noastre înseamnă mai multă incertitudine pentru sector”.

Profesorul Andrea Nolan, director al universităților din Scoția, a precizat că este „liniștitor” faptul că banii economisiți vor rămâne în sector și oferă o oportunitate „de a finanța integral educația universitară a studenților scoțieni și de a transfera finanțarea publică a locurilor pentru licență pe un teren solid pentru prima dată după mulți ani”.

Dar aceasta a avertizat că: „Trecerea la condiția de taxa internațională pentru studenții UE din 2021 reprezintă o schimbare importantă a politicii și finanțării într-un moment dificil pentru învățământul superior, astfel încât va necesita o planificare de tranziție foarte atentă pentru a evita șocurile puternice care ar putea destabiliza și mai mult anumite programe sau instituții. De asemenea, avem nevoie de certitudini despre modul în care schimbarea va afecta studenții din Republica Irlanda”.