Vești proaste pentru acești români. Aceștia ar putea risca să rămână fără porci în gospodărie. În acest context, senatorul PSD de Alba, Călin Matieş, îi solicită ministrului Agriculturii, Nechita – Adrian Oros, să revină asupra Ordinului 24/29 ianuarie 2021 privind stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploataţii de suine, susţinând că regulile de biosecuritate impuse sunt imposibil de respectat de către ţăranii care vor să crească mai mult de 5 porci în gospodărie.

Potrivit senatorului, crescătorii de porci sunt cei care au tras un semnal de alarmă cu privire la acest ordin, în contextul în care aceștia sunt puși într-o situație dificilă.

„Crescătorii de porci sunt cei care mi-au tras semnale de alarmă cu privire la acest ordin (aflat în consultare publică – n.r.). (…). Ordinul 24 prevede ca ţăranul să nu crească mai mult de 5 porci în gospodărie, nu are voie să aibă scroafă cu purcei, adică nu are voie să facă reproducţie.

Fermele mari nu au voie ca să vândă către populaţie purcei şi atunci ceea ce se va întâmpla în următorii doi ani este că nu vom avea porc în gospodăriile românilor. Toate acestea ei le pun, cumva, în cârca pestei porcine african, dar există atâtea măsuri de a preveni pesta porcină africană”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, senatorul Călin Matieş, care este, totodată, şi preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale.

„S-ar putea ca în viitorul apropiat să nu mai avem porc de Crăciun”

În acest context, Călin Matieş a precizat că a solicitat pe această temă o întâlnire în Comisia de Agricultură, urmând ca marţi să participe, alături de el, şi cinci români care se află în această situație și cresc porci.

Totodată, Matieş a susţinut că regulile de biosecuritate nominalizate sunt „imposibil de respectat” de către ţăranii care vor să crească în gospodărie mai mult de 5 porci.

„Dacă depăşeşti 5 porci trebuie să respecţi regulile de biosecuritate. Sunt reguli imposibile pentru o fermă de 6 porci”, a opinat parlamentarul.

În același timp, Matieş a declarat că „de la 6 porci în sus” trebuie să ai, printre altele, un medic angajat, să treci zilnic într -un registru date despre supravegherea sanitară a porcinelor, să ai o sală de necropsiere, un punct de pază amenajat, vestiar-filtru, birou pentru şef de fermă, farmacie etc.

„Nu e normal. S-ar putea ca în viitorul apropiat să nu mai avem porc de Crăciun sau porcul de Crăciun să fie adus din Olanda sau din Germania. (…). O să rămânem, cumva, la mâna samsarilor. Adică, a celor care aduc din Germania sau Ungaria pe ascuns sau cu acte false”, a conchis social-democratul Călin Matieş.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alex Nicodim