Duminică, 27 decembrie, a început campania de vaccinare anti-cocivd cu vaccinul produs de Pfizer – BioNTech. Potrivit informaţiilor difuzate de Grupul de Comunicare Strategică (GCS), numărul total de cadre medicale cărora li s-a administrat, duminică, prima doză de vaccin este 960.

De asemenea, sursa citată mai precizează că vaccinarea personalului medical din cele zece unități medicale aflate în prima linie în lupta cu COVID-19 va continua luni şi marţi.

Dr. Adrian Marinescu, de la Insitutul „Matei Balş”, se numără și el printre persoanele vaccinate duminică. El spune că la momentul vaccinării nu a simţit nimic şi nici nu avut reacţii adverse ulterioare. De asemenea, el s-a declarat entuziasmat și nerăbdător.

„Mai degrabă am simţit entuziasm şi nerăbdare, pentru că îmi doream să începem să ne ocupăm de pandemie. Până acum, o altă soluţie care să fie consistentă şi să rezolve situaţia nu a existat. De asta ne gândeam la vaccinare”, a spus Marinescu, indicând restricţiile impuse pe parcursul pandemiei şi ce s-a întâmplat după relaxarea lor, la Antena 3.

Vine al treilea val al pandemiei?

Totodată, medicul a mai precizat că va urma o perioadă dificilă, chiar dacă campania de vaccinare e început. El a mai menționat că nu se exclude începrea unui ai treilea val al pandemiei.

„Va urma o perioadă grea. Vor fi nişte luni dificile, indiferent că vom putea vorbi sau nu de un al treilea val (al epidemiei) iar până îşi va face vaccinul efectul va mai dura. Până atunci, facem ceea ce am învăţat deja.

Din păcate, în zonele roşii, cum este Capitala, presiunea la nivelul spitalelor este crescută, chiar dacă există un echilibru fragil. Sper ca, după Sărbători, să rămânem la fel şi să nu apară focare astfel încât din ianuarie să vedem mai multe cazuri (…)

Cu cât acţionăm mai repede, cu atât vaccinul este eficient pentru mutaţiile existente la momentul actual. Cu cât lăsăm să treacă timpul creşte şi riscul ca vaccinul să nu mai fie eficient. Pentru ca vaccinarea să fie un succes, trebuie un nivel de imunizare de 70 – 80 la sută (din populaţie).

Vaccinul vine la pachet cu alte măsuri. Nu înseamnă că măsurile de prevenţie dispar de mâine sau peste o lună. Chiar dacă ne vom infecta, nu ne vom îmbolnăvi. Probabilitatea de a dezvolta forme severe scade şi pierderea de vieţi omeneşti va fi, categoric, mai mică”, a mai adăugat Marinescu.

Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea