Potrivit ibtimes.co.uk, consilierul de imagine al lui Farage a încercat, de mai multe ori, să oprească interviul radiofonic realizat live de LBC, în cadrul căruia politicianul vărsa declaraţii xenofobe pe bandă rulantă.

Liderul formaţiunii eurosceptice UKIP Partidul pentru Independenţa Regatului Unit spune că numărul infracţiunilor comise se români este uriaş şi că, într-adevăr, aşa cum afirmase şi anterior, ar fi îngrijorat dacă nişte români s-ar muta în “casa de alături”.

“Am fost întrebat dacă aş fi în alertă în cazul în care un grup de români s-ar muta lângă mine. Am răspuns că dacă locuieşti în Londra, cred că sunt motive de îngrijorare”, a precizat Farage în cadrul unui interviu realizat de jurnalistul James O'Brien, încercând să explice că o astfel de temere nu înseamnă neapărat că are ceva împotriva imigranţilor. “Nu demonizez pe nimeni. Condamn clasa politică pentru că a deschis larg porţile şi a permis să se întâmple astfel de lucruri”, explica Farage.

Când O'Brien l-a întrebat care ar fi diferenţa între nişte vecini români şi unii din Germania, făcând referire la faptul că cea de-a doua soţie a politicianului este nemţoaică iar pentru copiii lor engleza este abia a doua limbă, Farage a dat un răspuns ambiguu – “Doar ştii care e diferenţa”.

Farage, care este şi europarlamentar, spunea recent că politica Uniunii Europene este de lăsa uşile larg dschide pentru sute de milioane de indivizi care – cu bulgarii şi românii în frunte – dau năvală pe piaţa muncii din Regatul Unit.

"Îmi place Europa. Este un spaţiu superb. Sunt căsătorit cu o germană. Am muncit pentru societăţi europene. Îmi place cultura europeană. Dar urăsc steagul. Urăsc imnul. Urăsc instituţiile", mai spunea Farage.