Este vorba despre prietenul acestuia, cel căruia Gheorghe Dincă i-ar fi dăruit o cartelă. Părinții Alexandrei ar fi fost sunați chiar de pe acel număr.

Criminalistul susține că vecinul acestuia știe ceva, iar gestul pe care îl face ducând mâna la nas îl trădează categoric. Acesta a vorbit și despre modul de operare al criminalului.

„Faptul că s-a profilat din prima un psihopat sexual criminal în serie a fost dedus din modul de operare. Ce e modul de operare? E o activitate a cuiva cu grad ridicat de repetitivitate și constanță prin care psihopatul sexual ajunge la succes. Mi-a fost foarte ușor să-mi imaginez etapa 1, acostarea, transportul, abuzul sexual, crima în aceeași zi și cu asta s-a încheiat”.

„Astăzi avem două elemente, adică două crime. Pentru că modurile de operare s-au suprapus, atât pentru Alexandra, cât și pentru nefericita Luiza. Omul este zguduit rău de tot. Ucide în aceeași zi, e lipsit de scrupule”.

„De-a lungul anchetei, acest psihopat sexual va da dovadă de foarte multă abilitate. Noi vedem finalul, ucide și incinerează. De unde-l apucase pe el grija să ungă cu alifie rănile fetei, alea au fost pentru a liniști fata. Acest individ are ca conduită inducerea în eroare permanentă a anchetatorilor, cu explicații contradictorii și confuze pentru a vă zdruncina modul în care percepeți fapta în oportunitățile câmpului. Ba am aruncat-o în Olt, ba n-am aruncat-o în Olt, ba am dus-o la o margine de pădure, ba am ars-o”, a mai spus Tudorel Butoi.