Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au făcut prăpăd în aceste zile. Ei au efectuat 17 percheziţii domiciliare în judeţele Ilfov şi Constanţa şi în Bucureşti într-o cauză vizând destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani, care folosea firme fantomă pentru a importa mărfuri din Turcia.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse 32 de persoane la audieri, prejudiciul în acest caz fiind de 27 milioane lei.

Conform datelor incluse într-un comunicat al IGPR, din cercetări a reieşit că, în perioada 2010-2014, pe teritoriul României a activat un grup infracţional organizat constituit din cetăţeni turci, sirieni şi români, specializat în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ce produse veneau din Turcia

Membrii grupării au efectuat importuri de produse zaharoase din Turcia la un preţ subevaluat prin intermediul mai multor societăţi comerciale cu un comportament tip fantomă, micşorând în acest fel valoarea taxelor vamale şi a TVA la momentul efectuării operaţiunilor de import.

După efectuarea importului, gruparea ar fi utilizat metoda „carusel” pentru mărirea artificială a valorii produselor importate şi crearea unui avantaj fiscal pe lanţ pentru beneficiarul real al produselor importate.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, al inspectoratelor de poliţie judeţene Ilfov, Constanţa, Buzău, Vâlcea, Prahova, Ialomiţa, Giurgiu şi Argeş şi al jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Trebuie subliniat că procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPF, au pus tunurile pe care care încalcă legea. Ei au mai efectuat 40 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi pe raza judeţelor Iaşi, Bacău, Timişoara, Oradea, Ilfov, Constanţa, Sibiu, Braşov, Galaţi şi Bihor, într-o cauză ce vizează destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală, au declarat surse judiciare.